Giovanni Sartori scria despre „…fenomenul video [care] îl transformă pe homo sapiens produs de cultura scrisă într-un homo videns, în care cuvîntul e detronat de imagine. Totul devine vizualizare“. Cartea disecă în principal pericolele atrofierii culturale generate de televiziune şi implicit de imagine ca mediu de comunicare ce instigă la pasivitate, şi nu la o gîndire bazată pe structuri logice. Internetul nu este vizat direct, dar intră şi el în discuţie alături de capcanele pe care le întinde utilizatorilor.

În ceea ce priveşte Internetul, tind spre un ton mai diluat. Am intra într-o distopie dacă Internetul ar fi folosit exclusiv pentru ingurgitarea valurilor de nimicuri proferate zilnic. Din fericire, există pe crengile sale şi fructe ale paradisului: de la interviuri cu scriitori ce te fac să descoperi dimensiunile nebănuite ale paraliteraturii, pînă la studii pertinente şi scheme care îţi explică în detaliu cum să construieşti corect un stup de albine. Un alt motiv de optimism ar fi şi democraţia propagată de acest mijloc de comunicare în masă: sistemelor politice represive, precum cel chinez sau cel iranian, le este pusă la grea încercare libertatea cu botniţe – cenzura. Acest domeniu al preschimbării perpetue impresionează însă prin posibilităţile sale nelimitate. Homo interneticus are deci lumea la degetul mic şi poate afla cîte ceva despre orice i-ar trece prin minte. Iar mintea noastră zburdă nestingherită pe plaiurile vizuale, la recomandările prietenilor: un link într-un mail sau în fereastra de Yahoo Messenger e un bilet gratuit spre un spectacol de cîteva minute. Aceste cîteva minute filmate şi de impact, astfel încît să genereze efectul de buzz, alcătuiesc ceea ce se numeşte, în domeniu, un viral. Ironia sartoriană din spatele denumirii ascunde curiozitatea ancestrală, îndoită cu nevoia contemporană de distracţie. Aşa ne cufundăm în marea