În România, oamenii de afaceri sunt consideraţi nişte «unii» care ţin socoteala banilor.

Ce înseamnă în zilele noastre a fi antreprenor? E o întrebare cu care mă întâlnesc la tot pasul. În mai toate limbile europene de largă circulaţie, în înţelesul cel mai general, el defineşte acea persoană care imaginează, fondează, dirijează, creşte o întreprindere, o afacere. În româneşte e sinonim cu întreprinzător. Ambele, din necunoaştere sau rea-credinţă, au la noi şi o conotaţie negativă: afacerist, şmecher care iese din tipare, face altceva, e nou, dar nu-i ca lumea. Exploatează munca altora. Se foloseşte de conjuncturi pentru a câştiga ceva sau eventual chiar a se îmbogăţi. În realitate, simplu spus, antreprenorul este cel care face să se întâlnească gândurile cu resursele. În afaceri nu este vorba despre cifre. Este vorba despre idei, despre anumite lucruri pe care le intuieşti la un moment dat într-un domeniu oarecare: ­simţi nişa de piaţă, simţi oportunitatea, simţi locul în care ar putea creşte o afacere. Ea se dezvoltă datorită ideii şi datorită echipei de oameni pe care o ai. La rândul ei, aceasta trebuie crescută. Suma nearitmetică a inteligenţelor puse la un loc înseamnă succesul unei afaceri. Antreprenorul nu este decât cel care pune împreună energiile unor oameni. Prima lecţie pe care trebuie să o ia un antreprenor astăzi este să nu pornească o afacere dacă nu are resursele necesare. Dacă nu ştii pe un orizont de trei până la cinci ani cum o vei finanţa, nu o începe. La început nu costul capitalului este important. Totul este ca acesta să fie cu ceva mai mic decât cea mai conservativă evaluare a profitului pe care o iei în calcul. La început îi e greu voinicului. E mult mai greu de finanţat o afacere mică.

Ultimii doi ani din existenţa noastră, pe care i-am numit „de criză", ne-au zvârlit ­într-un univers în care nici antreprenorii, nici băncil