Intervenţia armatei ar putea fi luată în calcul, pentru oprirea violenţelor, a declarat premierul britanic, David Cameron, în faţa Parlamentului reunit în sesiune extraordinară.
Cameron a mai spus că poliţia va face tot ceea ce este necesar pentru a restaura ordinea, iar tribunalele vor rămâne deschise pentru a-i judeca pe cei vinovaţi de violenţe.
Premierul britanic a calificat drept “de nejustificat” valul de violenţe care a cuprins ţara şi a menţionat că numărul de poliţişti din Londra va rămâne la 16.000 de agenţi şi pe perioada acestui sfârşit de săptămână, transmite Moldpres.
Potrivit AP, liderul britanic a insistat că Marea Britanie nu va permite o cultură a fricii pe străzile sale şi a precizat că autorităţile vor urma exemplul unor oraşe precum Boston pentru a găsi inspiraţie cu privire la modul în care trebuie să lupte împotriva bandelor de stradă.
Totodată, premierul britanic a anunţat că orice persoană a cărui casă sau afacere a fost distrusă în timpul violenţelor poate cere să fie despăgubită potrivit legii privind răscoalele (Riot Act), chiar şi în condiţiile în care casa sau afacerea respectivă nu erau asigurate, informează Reuters.
Intervenţia armatei ar putea fi luată în calcul, pentru oprirea violenţelor, a declarat premierul britanic, David Cameron, în faţa Parlamentului reunit în sesiune extraordinară.
Cameron a mai spus că poliţia va face tot ceea ce este necesar pentru a restaura ordinea, iar tribunalele vor rămâne deschise pentru a-i judeca pe cei vinovaţi de violenţe.
Premierul britanic a calificat drept “de nejustificat” valul de violenţe care a cuprins ţara şi a menţionat că numărul de poliţişti din Londra va rămâne la 16.000 de agenţi şi pe perioada acestui sfârşit de săptămână, transmite Moldpres.
Potrivit AP, liderul britanic a insistat că Marea Britanie nu va permite o