Honda Jazz e o alternativă aparte pentru cei care caută o maşină în clasa mică: oferă cât mai mult spaţiu, cât mai mult confort şi cât mai multă plăcere la condus într-un pachet care încearcă să placă tuturor. Dar este oare un compromis reuşit?
Honda a gândit iniţial modelul Jazz pentru a fi pe placul celor vârstnici, care vor o maşină uşor de condus, cu o poziţie mai înaltă la volan, cu foarte multe locuri de stocare şi suficient de comodă pentru a nu le zdruncina şalele indiferent de starea drumurilor. Din acest motiv, designul exterior este cuminte, iar interiorul e uşor accesibil şi fără extravaganţe, strict supus utilitarismului.
Asta nu înseamnă că Jazz cade în păcatul obişnuit al maşinilor japoneze, şi anume lipsa de personalitate. Da, înăuntru avem plastice tari şi textile gri, însă şi dotările necesare unui automobil modern, de la aer condiţionat automat până la un sistem audio binişor peste medie, în acord cu numele maşinii, sau chiar o mufă USB şi una pentru iPod. Iar consola centrală îndulceşte atmosfera prin formele sale curbe, chiar şi în prezenţa unei iluminări portocalii care deranjează.
Jazz pe şosea
Jazz are două personalităţi distincte: una până la 4.000 rpm şi alta peste această turaţie. Mai precis, motoraşul de 1,4 litri 100 CP este molcom şi lin dacă accelerezi uşor, chiar leneş, potrivit pentru cei care conduc liniştit. Dimpotrivă, dacă ţii apăsată pedala de acceleraţie şi nu schimbi viteza, ai o plajă largă de turaţii de la care maşina prinde viaţă şi devine chiar distractivă. Cuplul maxim de 127 Nm se obţine la 4.800 de ture, iar în această zonă motorul se aude foarte plăcut în habitaclu, iar Jazz e chiar sprinţară, la un consum mediu de 6,9% în testul nostru.
Direcţia e asistată cam în exces, iar raza de bracare putea fi mai mică, însă reversul medaliei este că maşina are o foarte bună stabilitate - ruliul se
