Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Generali Asigurări, plus de 22% pe segmentul de asigurări de viaţă pentru angajaţi

Publicat in Bursa, vineri 12 august 2011 ·

Segmentul de asigurări de viaţă pentru angajaţi al "Generali Asigurări" a crescut în primul semestru cu 22%, ajungând la un volum total de prime brute subscrise de 46 milioane lei, potrivit unui comunicat de presă. Compania a obţinut după primele şase luni ale anului 2011 un profit net de 9,7 milioane lei.

Marie Kovářová, Director General Generali Asigurări, a declarat: "Asigurările de viaţă pentru angajaţi reprezintă cu siguranţă un domeniu în ascensiune." Domnia sa a mai spus: "Avem convingerea că vânzarea prin bănci reprezintă o sursă de creştere pentru segmentul de asigurări de viaţă, cu atât mai mult cu cât, în prezent, băncile din România au în derulare campanii de mare amploare pentru impulsionarea refinanţării creditelor."

Compania a obţinut un volum total de prime brute subscrise de 201 milioane lei, cu 14% mai mic în comparaţie cu perioada similară a anului precedent. Rezultatul a fost influenţat de reducerea vânzărilor de asigurări auto, care au scăzut de la 52% la 40%, se mai arată în comunicat.

Volumul de prime brute subscrise la asigurările generale s-a situat la nivelul de 155 milioane de lei. În pofida scăderii pe segmentul auto, compania a înregistrat creşteri pe asigurările de călătorie în străinătate (+32%), asigurările facultative de locuinţă (+17%) şi asigurările de daune la proprietăţi (+7%).

Grupul Generali operează în principal pe segmentul asigurărilor de viaţă din Europa, cu prime brute subscrise de peste 73 miliarde euro în 2010.

MĂLINA BULAI Segmentul de asigurări de viaţă pentru angajaţi al "Generali Asigurări" a crescut în primul semestru cu 22%, ajungând la un volum total de prime brute subscrise de 46 milioane lei, potrivit unui comunicat de presă. Compania a obţinut după primele şase luni ale anului 2011 un profit net de 9,7 milioane lei.

Marie Kovářová, Director General Generali Asigurări, a dec

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 10 minute
Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum o ora
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 4 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Tenis: Jaqueline Cristian s-a calificat în optimi la Iaşi Open

News.ro acum 3 ore
Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian s-a calificat, marţi, în optimile turneului WTA 250 Iaşi Open. Jaqueline Cristian (27 de ani, locul 51 WTA), favorita numărul 2 a turneului, a dispus de rusoaica Daria Lodikova (29 de ani, locul 415 WTA)

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 4 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum o ora
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Slovacia blochează noul pachet de sancțiuni UE împotriva Rusiei

Ziua Constanta acum 2 ore
Consiliul UE nu a reușit să aprobe marți al 18-lea pachet de sancțiuni europene împotriva Rusiei, după ce Slovacia a cerut amânarea votării acestui pachet întrucât nu a primit suficiente garanții că oprirea importurilor de gaz rusesc în UE începând

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 5 ore
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

MApN România își menține angajamentul pentru Ucraina, în strânsă coordonare cu NATO și UE

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministrul Apărării Naționale, Liviu-Ionuț Moșteanu, a avut marți, 15 iulie, o întrevedere, la sediul MApN, cu ambasadorul Ucrainei în România, E.S. Ihor Prokopchuk. Discuțiile au vizat situația de securitate din regiunea Mării Negre, implicațiile ră

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Vremea

București
acum

29°
mar.

20°/33°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

26°
mar.

19°/31°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

27°
mar.

20°/32°
mie.

20°/30°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

16°/28°
mie.

17°/29°
joi

14°/21°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

28°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°