Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un bărbat a fost acuzat de mită pentru că a promis intervenţii la Primăria Cluj

Publicat in Romania Libera, joi 11 august 2011 ·

Un bărbat acuzat că a luat diferite sume de bani sau alte foloase de la mai multe persoane cărora le promitea că intervine în favoarea lor la Prefectura, Primăria şi Casa Judeţeană de Pensii Cluj a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, informeaza Mediafax.

Gavril Daniel Lăcătuş este cercetat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, care îl acuză de şapte infracţiuni de trafic de influenţă, se arată într-un comunicat de joi al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Din probele administrate până în prezent anchetatorii au stabilit că Gavril Daniel Lăcătuş, atât singur, cât şi cu ajutorul unui complice, a cerut şi a primit diferite sume de bani (pe care îi pretindea sub formă de împrumut) sau alte foloase de la mai mulţi denunţători, cărora le spunea că are influenţă asupra unor persoane cu drept de decizie în diferite domenii.

Astfel, în schimbul banilor, Lăcătuş le-a spus că intervine pe lângă persoane cu drept de decizie de la Prefectura Judeţului Cluj, Casa Judeţeană de Pensii Cluj, Primăria Cluj-Napoca sau alte instituţii, astfel încât solicitările cumpărătorilor de influenţă să fie soluţionate favorabil.

Procurorii Parchetului Tribunalului Cluj au pus în mişcare acţiunea penală şi au propus Tribunalului Cluj arestarea preventivă a lui Gavril Daniel Lăcătuş.

Magistraţii Tribunalului Cluj au admis propunerea şi au dispus arestarea preventivă a lui Lăcătuş pe o perioadă de 30 de zile.

Cauza este instrumentată cu sprijinul operativ al lucrătorilor Direcţiei Generale Anticorupţie.

Un bărbat acuzat că a luat diferite sume de bani sau alte foloase de la mai multe persoane cărora le promitea că intervine în favoarea lor la Prefectura, Primăria şi Casa Judeţeană de Pensii Cluj a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, informeaza Mediafax.

Gavril Daniel Lăcătuş este cercetat de procurorii Parchetulu

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Warren Buffett se retrage de la șefia Berkshire Hathaway după mai bine de șase decenii. Cine va fi succesorul său

HotNews acum o ora
Celebrul investitor Warren Buffett a anunțat, sâmbătă, că intenționează să plece de la conducerea concernului Berkshire Hathaway la finele acestui an, informează AFP. Buffett a condus acest conglomerat mai bine de șase decenii. „A venit momentul ca

Alegeri prezidențiale 2025 Până la ora 21.00 s-au prezentat la urne peste 370.000 de români din diaspora

Ziua Constanta acum 2 ore
Până astăzi, 3 mai 2025, la ora 21:00, un număr de 374.109 alegători s-au prezentat la urne în diaspora, pentru a vota la primul tur al alegerilor prezidențiale din acest an. De asemenea, un număr de 4.106 alegători au votat prin corespondență, tota

Un cardinal glumeşte că va „fugi în Sicilia” dacă va fi ales papă de conclav

G4Media acum o ora
„Nu am absolut nicio ambiţie. Nu m-aş putea imagina niciodată în acest rol”. Cu patru zile înainte de începerea conclavului, Cristóbal López Romero, arhiepiscopul de Rabat, a făcut o declaraţie surprinzătoare pentru presă. Cardinalul în vârstă de 72

Avertisment MAE privind o așa-zisă „listă neagră” a Administrației SUA: Dezinformare ce are toate caracteristicile unor interferențe derulate de actori statali

HotNews acum 3 ore
Ministerul de Externe atenționează sâmbătă asupra unor informații false distribuite în social media care vorbesc despre o așa-zisă „listă neagră” a Administrației SUA împotriva unor oficiali români. MAE consideră aceste dezinformări drept acțiuni de

Alegeri prezidențiale 2025 Premierul Marcel Ciolacu - „România îndeplinește toate standardele democratice în ceea ce privește organizarea alegerilor prezidențiale”

Ziua Constanta acum 3 ore
România îndeplinește toate standardele democratice în ceea ce privește organizarea alegerilor prezidențiale din luna mai, a declarat premierul Marcel Ciolacu, în cadrul întrevederii pe care a avut-o sâmbătă, 3 mai, la Guvern, cu vicepreședintele Com

Portugalia anunţă expulzarea a 18.000 de străini înaintea alegerilor

HotNews acum o ora
Guvernul interimar al Portugaliei intenţionează să expulzeze aproximativ 18.000 de străini care trăiesc în ţară fără acte legale, în perioada premergătoare alegerilor generale, a anunțat sâmbătă un ministru, potrivit Associated Press. Ministrul Preş

COMUNICAT AUR sesizează Biroul Electoral Central cu privire la campania electorală mascată desfășurată de mai multe publicații

Mediafax acum o ora
„Newsweek România și site-ul Buletin de București, prin intermediul jurnalistului Răzvan Chiruță – fost redactor-șef al Newsweek, au ales să publice materiale denigratoare la adresa lui George Simion într-o zi în care legea interzice în mod expres o

MAI raportează 20 de posibile incidente electorale, inclusiv corupere a alegătorilor în județul Iași și continuarea propagandei electorale

Ziua Constanta acum o ora
În ceea ce privește alegerile locale parțiale, în cursul aceleiași zile au fost semnalate patru situații de continuare a propagandei electorale după încheierea campaniei, a arătat Dajbog. Structurile Ministerului Afacerilor Interne au fost sesizate

Lista completă a secțiilor de votare din străinătate. MAE și AEP dau asigurări că sunt suficiente buletine de vot

HotNews acum 4 ore
Autoritatea Electorală Permanentă și Ministerul Afacerilor Externe au dat asigurări că există suficiente buletine de vot pentru românii care vor vota în secțiile organizate în străinătate. AEP și MAE recomandă cetățenilor să consulte lista cu secții

Superliga 2024/2025 Farul Constanța a învins Gloria Buzău și a urcat pe locul doi în play-out

Ziua Constanta acum 3 ore
În etapa a șaptea a turneului play-out din Superliga 2024/2025, Farul Constanța a jucat pe teren propriu cu ultima clasată, Gloria Buzău. Partida s-a încheiat cu succesul gazdelor, scor 1-0, unicul gol al meciului fiind marcat de Narek Grigoryan, în

Vremea

București
acum

20°
sâm.

10°/27°
dum.

13°/28°
lun.

16°/27°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

19°
sâm.

9°/27°
dum.

11°/29°
lun.

13°/20°
mar.

10°/19°
Constanta
acum

10°
sâm.

9°/20°
dum.

11°/19°
lun.

13°/20°
mar.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

9°/26°
dum.

9°/27°
lun.

12°/21°
mar.

10°/16°
Timisoara
acum

16°
sâm.

10°/28°
dum.

9°/25°
lun.

12°/23°
mar.

11°/18°