Standard & Poor’s (S & P) a retrogradat ratingul Statelor Unite, dar dolarul a refuzat să se deprecieze. Ba chiar decizia S&P a provocat o reacţie nervoasă în rândul investitorilor americani, "trădată" de căderea abruptă a burselor europene. Cu alte cuvinte, americanii şi-au luat banii din Europa şi i-au dus la ei acasă, fără să le pese că S&P le-a spus că îi plasează într-un mediu de afaceri mai riscant. Iar europenii, care mizau că vor obţine dobânzi mai mari, se pomenesc că rămân cu mai puţini bani ca înainte ca urmare a repatrierii capitalurilor americane.
Întrebarea este însă: meritau Statele Unite o depreciere a ratingului? Bineînţeles, numai că în paralel trebuia majorat şi riscul de ţară pentru pieţele care se plasau sub standardul de business american şi care au rămas cu rating AAA. Iar cei care nu merită să le fie scăzut ratingul, apropiaţi de modelul german, nu sunt în măsură să genereze volumele investiţionale din SUA. Deşi au economii bine puse la punct, nu au capacitatea să înghită atâţia bani. Iată de ce au taxat investitorii decizia S&P printr-o întărire a dolarului. Unde să plece cu banii din Statele Unite?!
Economiile apropiate de modelul german par mai sănătoase decât cea a Statelor Unite, însă scot creşteri de 1%, nu de 3%-4%. Oare ce model e mai bun, al unei economii care se dezvoltă puternic, dar cu ajutorul deficitelor, sau al uneia care se plasează la limita stagnării? Bunul-simţ ţărănesc sugerează că paşii mici sunt mai siguri, numai că timiditatea şi precauţia pot ascunde şi altceva: mai puţină pricepere.
Modelul funcţional s-ar plasa între cele două, însă nu poate fi pus la punct în 4-5 ani, ci poate în 40-50. Şi cum politicienii au nevoie de soluţii rapide, se cramponează de modelele pe care le ştiu. Rămânând ancorată în compromisuri, nici lumea veche, nici cea nouă nu se reformează. Defic
