Pilotul (român) al unui avion în zbor îi spune controloarei de zbor din turnul de control (româncă şi ea) cîteva glumiţe ca de la băiat la fată, o întreabă (totul în engleză!) dacă mama ei mai face gogoşi, apoi mai flirtează preţ de cîteva fraze şi… Ai-ai-ai! Ce scandal! Secvenţa audio ajunge – via un tabloid – în toate buletinele de ştiri naţionale, şi un aer de catastrofă bate prin redacţiile TV, unde fîlfîie o zi întreagă, iar întregul arsenal de ironii al naţiei noastre (inepuizabil) trage din toate poziţiile. Pe ea o cheamă Dana, iar el este, în tot acest incident, „pilotul“. Ei bine, în onoarea lor scriu cele de mai jos.
DE ACELASI AUTOR Cînd dna Merkel va primi ajutoare de la Madrid (şi Bucureşti) La un vin cu Don Quijote, pe teme de infrastructură De ce UE chiar merită Premiul Nobel Ce-am putea aştepta de la aceste alegeri? În ciuda faptului că despre ei se vorbeşte puţin – la timpul trecut sau prezent –, România a avut şi are o excelentă reputaţie în materie de profesionişti ai aeronauticii. Cei ce treceţi prin Bucureşti ştiţi deja, pe un bulevard principal, un Monument al Aviatorilor. Probabil că unii vor crede că acel Icarus de-acolo trimite la vreo metaforă demnă de neamul în care zburătorul e mai curînd un vis ce tulbură somnul adolescentelor decît un pilot. Ei bine, nu: monumentul, ridicat în vara lui 1935, chiar trimite la o tradiţie ce era meritorie încă de-atunci. Poate că unii dintre noi nu se simt prea bine în pielea (sau în paşaportul) lor de români – dar aceasta n-are de-a face cu faptul că unii dintre românii secolului trecut chiar au năzuit spre înalt, în timp de pace sau de războaie, lăsîndu-ne fapte şi legende aeronautice de valoare – nu exagerez – mondială.
În paranteză fie spus, România a avut, în trei dintre deceniile secolului al XX-lea (’60-’80), un lider care a colindat pe calea aerului mai mult, probabil, decît oricar
