Trăim în România, nu în Franţa, Anglia sau SUA, or pentru această ţară trebuie să promovăm valoarea. Degeaba ne vom compara noi cu Oxford şi Paris, cînd ştim bine că tradiţia noastră universitară se duce cu chiu, cu vai spre mijlocul secolului al XIX-lea, degeaba ne batem cu pumnii în piept pentru criterii ISI, ERIH şi alte indexuri internaţionale, dacă nu vom încerca să facem curat, mai întîi şi întîi de toate, în propria noastră ogradă. Cînd maculatura, impostura, plagiatul ne-au înghiţit, cînd şmecheria „intelectuală“ se află la tot colţul, pe noi ne preocupă grija de ISI, dar nici măcar o clipă de ce se întîmplă în România. Or, înainte ca acest concept ISI să prindă contur în criteriile alea de abilitare a viitorilor profesori universitari atît de aşteptate, hulite şi care abia fură, în sfîrşit finalizate, şmecherii s-au adaptat, dînd cu flit oricărei comisii. De vreo cîţiva ani, universităţile de provincie s-au umplut de reviste ISI, una mai proastă decît alta, una mai subţire decît alta; şi pentru că listele de aşteptare sînt lungi şi doritori din ce în ce mai numeroşi, spaţiul tipografic se negociază mai ceva ca la piaţă, şi se scot suplimente... să ajungă la toată lumea.

DE ACELASI AUTOR Cui i-e frică de prostime? Ghearele lungi ale dregătoriilor Despre vrăjitori şi vrăjitoare „Sminteala limbii“: despre sudălmi şi ocăriE deja cunoscută de toţi soarta revistei Metalurgia, unde se îmbină de mama focului oţelul şi integrarea europeană. Se întreabă cineva care e pînă la urmă specificitatea revistei, sau doar că-i ISI? Şi că fu cum fu pînă prin 2010, adică exact pînă cînd începu nebunia ISI, şi cînd această revistă a fierului şi oţelului (că asta înseamnă metalurgie, nu?!) primeşte şi „altele“: de la Uniunea Europeană la păduri, de la turism la management, de la ştiinţe politice la administraţie şi aşa mai departe. Priviţi doar numărul 11 din 2011, adi