Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CE permite Spaniei să ne închidă uşa-n nas

Publicat in Jurnalul, joi 11 august 2011 ·

Foto: Alexandra Pandrea / Intact Images E oficial! Comisia Europeană a decis ieri să accepte solicitarea făcută de Guvernul de la Madrid ca accesul românilor pe piaţa spaniolă a muncii să fie restricţionat până la 31 decembrie 2012. Decizia, care se va aplica activităţilor din toate sectoarele şi regiunile, este motivată de situaţia economică grea existentă în Spania, unde şomajul a atins cote alarmante, dar nu va afecta românii aflaţi deja la muncă în Spania.

"Ca urmare a unei cereri din par­tea autorităţilor spaniole din data de 28 iulie 2011, Comisia Europeană a aprobat cererea Spaniei de a res­tricţiona piaţa forţei de muncă pentru lucrătorii români până la 31 decembrie 2012, ca urmare a unor per­turbări grave pe piaţa forţei de mun­că. Spania a fost puternic lovită de criză. O scădere fără precedent a PIB-ului (-3,9 % între 2008 şi 2010) a condus la cel mai ridicat nivel al şo­ma­jului din UE, de peste 20% începând cu luna mai 2010. Creşterea continuă a numărului rezidenţilor ro­mâni în Spania şi nivelul ridicat al şo­majului acestora au avut un impact asupra capacităţii Spaniei de a absorbi noi fluxuri de lucrători", se mo­tivează într-un comunicat al comisiei.

László Andor, comisarul european pentru ocuparea forţei de muncă, afaceri sociale şi incluziune, a insistat asupra condiţiilor din Spania, care au motivat această decizie, în condiţiile în care, spune oficialul, Spania a avut în permanenţă o politică foarte deschisă faţă de lucrătorii din alte ţări, inclusiv faţă de cei din noile state membre, fapt pe care comisia l-a apreciat dintotdeauna. Astfel, solicitarea Spaniei are la bază prevederi din Tratatul de Aderare care permit reinstituirea de măsuri restrictive temporare în astfel de cazuri.

Comisarul european cere României eforturi mai mari pentru a spori posibilităţile de ocupare a forţei de muncă şi recomandă să folo

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Meciul Ol. Lyon-FCSB: Adrian Şut – S-a văzut diferenţa de calitate pe care o au! Dar sunt mândru de colegii mei

News.ro acum 4 ore
Adrian Şut, căpitanul echipei FCSB, se gândeşte la titlul pe care formaţia sa îşi doreşte să îl câştige anul acesta, iar la anul poate vine şi o calificare în Liga Campionilor. „Am întâlnit un adversar dificil cu calitate, şi dacă faci greşeli atunc

Trump i-a mărturisit lui Mark Rutte că l-a susţinut pentru șefia NATO, funcție la care a candidat și Iohannis: „A mai fost o altă persoană, care nu mi-a plăcut”

HotNews acum 5 ore
Preşedintele SUA Donald Trump i-a mărturisit lui Mark Rutte, pe care l-a primit joi la Casa Albă, că l-a susţinut pentru funcţia de secretar general al NATO, menționând că „a mai fost o altă persoană, care nu mi-a plăcut”. Unicul contracandidat al l

Cristian Terheș și-a depus la BEC dosarul de candidatură. Europarlamentarului a candidat și în 2024

HotNews acum 10 ore
Europarlamentarul Cristian Terheș a depus la Biroul Electoral Central dosarul de candidatură la alegerile prezidențiale din mai, el având susținerea Partidului Național Conservator Român. Dosarul, însoțit de cele 200.000 de semnături de susținere a

Licitaţii publice - 14 martie 2025

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Oraşul Ghimbav Judeţul Braşov Nr. 5060/04.03.2025 ANUNŢ privind vânzarea prin licitaţie publică a unor imobile-terenuri aparţinând domeniului privat al Oraşului Ghimbav, înscrise în CF n

Vladimir Putin este de acord cu armistițiul cu Ucraina

Ziua Constanta acum 9 ore
Vladimir Putin a declarat, joi, într-o conferinţă de presă comună cu președintele belarus Aleksandr Lukaşenko, că Rusia este de acord cu propunerea de încetare a ostilităților, dar aceasta ar trebui să ducă la o „pace durabilă”, transmit agențiile i

Dominic Fritz: Sunt ruşinat de nominalizarea lui Donald Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace de către SNSPA/ Propunerea vrea să fie pupicul oficial al României pe condurul preşedintelui american

News.ro acum 9 ore
Vicepreşedintele USR, Dominic Fritz, care este şi primarul municipiului Timişoara, a afirmat că este ruşinat de propunerea SNSPA de a-l nominaliza pe preşedintele american, Donald Trump, pentru Premiul Nobel pentru Pace. Fritz spune că, prin această

Premierul Ciolacu, despre noile cărți de identitate și datele privind sexul persoanei: „Nu vom permite strecurarea perfidă a unor elemente woke”

HotNews acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, într-o postare pe Facebook, că viitoarele cărți electronice de identitate vor avea informații legate de sexul persoanei, nu de „gen”, șeful Guvernului spunând că nu va permisă „strecurarea perfidă a unor elemente

Românii sunt avertizați de MAE să fie atenți când ajung în Italia. Zonele în care sunt așteptate ploi abundente, furtuni puternice și inundații

Ziare.com acum 7 ore
Cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană sunt informați de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) că, în conformitate cu datele meteorologice disponibile la nivelul autorităților locale, teritor

Alertă de vreme severă imediată. Cod roșu de furtună în două județe

Ziare.com acum 12 ore
Meteorologii anunţă Cod roşu furtună joi, 13 martie, în intervalul 15.30 – 16.30, în zeci de localităţi din judeţele Arad şi Bihor. Se vor înregistra vânt puternic, grindină şi descărcări electrice. Sunt vizate: Judeţul Arad: Ineu, Şicula, Apateu, B

Ilie Bolojan își dorește ca USR să intre la guvernare: „La Senat avem un singur senator în plus/ Consolidarea coaliției ar fi un lucru bun”

HotNews acum 7 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat, la Europa FM, că majoritatea parlamentară este destul de strânsă, el arătând că la Senat au un singur senator în plus. El a precizat că, dacă USR ar intra în guvernare, ar fi un lucru bun, pentru că în

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/21°
lun.

4°/11°
Iasi
acum

14°
vin.

14°/22°
sâm.

12°/23°
dum.

5°/11°
lun.

1°/7°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/18°
lun.

4°/9°
Cluj-Napoca
acum

vin.

8°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/14°
lun.

-1°/8°
Timisoara
acum

vin.

7°/19°
sâm.

12°/22°
dum.

8°/13°
lun.

-0°/8°