Medic de gardă la clinica ORL într-un spital din Iaşi. Este deranjat la vremea amiezii, în plină siestă, de o pacientă care cere respectuos să fie consultată pentru că nu mai aude bine cu o ureche.
O întâmpină într-o ţinută lejeră, sport, şi-i cere iritat trimiterea de la doctorul de familie. Apoi se dezlănţuie într-un urlet suprinzător şi dezarticulat: „Ce cauţi aici? Cine te-a trimis la mine? Pleacă!". Pacienta este cu plata la zi a contribuţiei la sistemul asigurărilor de sănătate. Singura ei vină e că şi-a creat despre medici imaginea unor oameni civilizaţi, dispuşi să ajute mereu măcar cu un sfat. „Unde să mă duc?", întreabă ea cu un rest de naivitate. „Nu ştiu! Nu-i treaba mea!", încheie domnul doctor conversaţia.
Cel mai probabil s-a retras ulterior în cabinet şi i-a luat câteva minute să se calmeze. „Cât tupeu pe ea...", şi-o fi spus el în gând. Sunt convins că s-a liniştit la gândul că a mai rezolvat un caz din încheietură şi că ziua de muncă nu-i chiar aşa rea, în final. De partea cealaltă, pacientul părăseşte spitalul suferind şi deznădăjduit. O revoltă surdă îi face sângele să pulseze cu putere, fapt ce-i agravează durerea din ureche. Întrebarea „Unde să mă duc?" rămâne şi-i desăvârşeşte senzaţia de neputinţă.
În final, unde să se ducă? Colegiul Medicilor este singura autoritate care analizează cazurile de indisciplină sau malpraxis. 47 de reclamaţii au fost soluţionate în 2010 la Iaşi. În doar 10 cazuri s-a găsit o culpă a medicilor. Sancţiunile - irelevante. Pentru „limbaj neadecvat" doctorul este pedepsit cu „mustrare". Adică, „Băi, trebuie să te urechesc puţin că ai vorbit urât. Nu te supăra, sunt nevoit să iau o măsură". Privind statisticile, nu poţi să condamni omul de rând că dă a lehamite din mână când aude de Colegiul Medicilor şi-ţi spune: „Corb la corb nu scoate ochii".
În multe alte situaţii, doct
