Tânăra bucureşteancă le ajută pe mămici să se bucure de maternitate şi să treacă peste prejudecăţi, oferindu-le informaţia corectă despre beneficiile alăptării.
Orice femeie înţelege. Nu e nimic mai frumos pe lumea asta decât să fii mamă, iar imaginea femeii cu copilul la sân nu doar că a fascinat pictori celebri, ci rămâne în continuare una sacră. Nu şi pe stradă însă. Societatea s-a îngustat într-atât încât nu mai poate accepta să vadă o mămică alăptând într-un loc public. Nici mămicile nu mai acceptă atât de uşor să-şi ţină copilul la sân, iar zecile de reclame la produse care promit că pot înlocui laptele matern le vin „în ajutor".
Cu toate problemele acestea se luptă Roxana Duduş, consultant în alăptare al Organizaţiei Mondiale „La Leche League". Este de profesie geolog şi atunci când scapă de munca de birou, ajută mămicile cu informaţii despre alăptare, care sunt drepturile lor în maternităţi şi ce anume trebuie să facă pentru a avea un prichindel sănătos. „Consultantul este o mamă cu experienţă în alăptare care oferă informaţie prin mail, prin telefon şi uneori acasă la mamă", explică ea în ce constă a doua sa „meserie".
Naşterea, momentul zero
Totul a început, ca pentru orice femeie, „când a născut" şi şi-a dat seama că habar n-are despre alăptare. A început să caute frenetic pe Internet, pe site-urile organizaţiilor internaţionale de sănătate, şi atunci a realizat că mămicile nu primeau decât de la medici informaţii despre alăptare, şi de multe ori nu pe cele corecte. În plus, alţi factori le-au făcut pe mămici să renunţe la alăptare.
„Marchetul agresiv al firmelor producătoare de lapte praf plus consumerismul au făcut mamele să nu mai alăpteze, apoi mama vrea să-i fie cât mai uşor să crească un copil. La serviciul nu mai stă doar opt ore, ci o perioadă mai lungă. Lipsa de ajutor din partea societăţii a dus la a uita ce e natural