Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nota de plată pentru revoltele din Marea Britanie, achitată de contribuabili

Publicat in Capital, joi 11 august 2011 ·

Plătitorii de taxe din Marea Britanie vor avea de plătit 100 de milioane de lire pentru distrugerile provocate în timpul revoltelor, potrivit publicației „The Guardian”.

Retailerii și proprietarii ale căror case au fost afectate de furia protestatarilor au sunat încontinuu la asiguratori, dar toți au primit același răpuns. Legea 1886 spune că dacă distrugerile sunt provocate de oameni, în acțiuni premeditate, poliția locală trebuie să despăgubească pe cei afectați. Poliția londoneză a sugerat într-o declarație făcută pentru "The Guardian" că va despăgubi oamenii din bugetul propriu, care este asigurat din taxele cetățenilor.

"Poliția metropolitană nu dispune de niciun fond special pentru a acoperi despăgubirile sau asigurările oamenilor", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției. Nota de plată pentru fiecare contribuabil ar putea ajunge la 100 de milioane de lire, potrivit unor estimări Asociației Asiguratorilor Britanici (AAB) privind pagubele produse. Rezervele Poliției erau de 70, 6 milioane de lire, potrivit rapoartelor din martie, anul acesta.

"Este prea devreme să avem tabloul total al costurilor, însă asiguratorii se așteaptă la costuri de peste 100 de milioane de euro", a declarat Nick Starling, directorul general al AAB. Agenții comerciali și persoanele fizice au fost sfătuite să ceară despăgubiri în termen de șapte zile începând din 10 august, întrucât ei trebuie să aibă situația clară a costurilor, pentru a putea cere banii din bugetul Poliției în termen de două săptămâni de la această dată.

Magazine din toată țara au fost afectate. Compania Everything Everywhere, care deține brandurile Orange și T-Mobile în Marea Britanie, a numărat 25 de magazine afectate. Protestatarii au distrus și 20 de magazine Vodafone și Q2. Retailerul Tesgo a închis câteva dintre magazine, iar pe unele va trebui să le renoveze, intrucât au fost și e

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutiile negre ale avionului din Azerbaidjan prăbuşit, recuperate, în timp ce întrebările privind implicarea rusească se adună. Ce se ştie până acum

News.ro acum o ora
Primele indicii sugerează că un sistem rusesc anti-aerian ar fi putut doborî avionul de pasageri care s-a prăbuşit în Kazahstan, a declarat un oficial american pentru CNN, în timp ce autorităţile au recuperat o a doua cutie neagră despre care speră

Cum va fi vremea la început de an. Prognoza pentru următoarele 4 săptămâni

Ziare.com acum 58 minute
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele obişnuite, în săptămâna 30 decembrie 2024 - 6 ianuarie 2025, în toată ţara, anunţă vineri, 27 decembrie, meteorologii. Săptămâna 30.12.2024 – 06.01.2025 Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele spe

Câți români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ștefan, în a treia zi de Crăciun

Ziua Constanta acum o ora
În a treia zi de Crăciun, de Sfântul Arhidiacon Ştefan, peste 520.000 de români îşi sărbătoresc onomastica. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Evidenţa Persoanei sunt sărbătoriți astăzi, 27 decembrie 364.444 bărbaţi şi 155.559 femei. L

Putin anunţă că Slovacia propune să găzduiască negocieri cu privire la Ucraina

News.ro acum 10 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin anunţă că Slovacia a propus să fie o ”platformă” a unor eventuale negocieri de pace în Ucraina, la aproape trei ani de începutul asaltului rus în Ucraina, relatează AFP. Premierul slovac Robert Fico ”a spus că, dacă e

Un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, susţine Coreea de Sud

News.ro acum 2 ore
Agenţia de spionaj din Coreea de Sud a confirmat relatările ucrainene conform cărora un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, în ceea ce ar putea fi prima captură de acest fel de când Phenianul a trimis forţe de luptă pentr

Mastercard: Vânzările cu amănuntul de sărbători din SUA sunt mai mari decât anul trecut

News.ro acum o ora
Cumpărătorii de sărbători din Statele Unite şi-au deschis portofelele în ultimul moment în căutarea unor oferte bune pe platformele online, făcând achiziţii semnificative de îmbrăcăminte, electronice şi bijuterii, în semn că finanţele populaţiei răm

Chinezii au lansat mașina cu autonomie-record de peste 2.300 de km. Cât costă noul sedan hibrid Chery | Video

Libertatea acum 30 minute
Producătorul chinez de automobile Chery a lansat un nou model hibrid cu încărcare la priză (PHEV), care stabilește noi recorduri în industria auto, informează publicația Profit.

Mesaj Ro-Alert în a doua zi de Crăciun la Tulcea! Țintă aeriană de mici dimensiuni, detectată în zona Chilia Veche

Ziua Constanta acum 2 ore
Sistemul de supraveghere radar al Armatei României a detectat joi, 26 decembrie, la ora 21.04, într-o zonă aflată la aproximativ 15 km est de localitatea Chilia Veche, județul Tulcea, un semnal de țintă aeriană de mici dimensiuni, care se deplasa pe

„El mi-a propus acest lucru”. Vladimir Putin dezvăluie că Joe Biden a propus amânarea aderării Ucrainei la NATO în 2021

Mediafax acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat, în cadrul unui briefing de presă, că preşedintele american Joe Biden ar fi propus amânarea aderării la NATO pentru 10-15 ani. Întâmplarea s-ar fi produs cu un an înainte de invazia rusă în Ucraina, în 2021.

A fost cutremur în această dimineață în România! Ce magnitudine a avut

Ziua Constanta acum o ora
În ziua de 27 Decembrie 2024, la ora 03:47:53 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.5, la adâncimea de 114.3 km.Intensitate: I Potrivit INFP, cutremurul s-a produs în apropierea urm

Vremea

București
acum

vin.

1°/2°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/5°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
vin.

-0°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°