În perioada de vacanţă, când nu este inflaţie de declaraţii politice, orice mesaj venit din partea unui om politic beneficiază din plin de atenţie. Este, deci, un moment prielnic pentru cei care au ceva de transmis să profite de situaţie, mai ales dacă, din motive de ierarhie sau politică de cadre, în mod curent le este refuzată întâietatea în faţa presei. Profitând de acalmia estivală din branşă, dar şi de precipitarea lucrurilor în evoluţia economică mondială, Mircea Geoană pare să lase orgoliile deoparte şi invită, de pe blogul său, clasa politică românească la un “proiect consensualizat politic”.
Ex-aspirantul la funcţia de preşedinte al ţării propune cinci direcţii de acţiune, care să stea la baza a ceea ce Mircea Geoană numeşte “proiect consensualizat politic de limitare a efectelor crizei şi de dezvoltare pentru România” : necesitatea ca întreaga clasă politică să înţeleagă gravitatea situaţiei, necesitatea înţelegerii faptului că austeritatea, în lipsa unui stimul pentru creşterea economică sănătoasă a economiei, nu poate da rezultate, a faptului că România are nevoie să convină asupra a maximum 50 de mari proiecte de interes naţional, apoi buna guvernare, transparenţa şi responsabilitatea. În fine, ultima, dar nu cea de pe urmă direcţie propusă este mai mult decât o invitaţie la o dovadă de maturitate politică : “Toate partidele vor trebui să dea drumul din braţe clanurilor politico-economice care sifonează banii publici, căci nu se poate să pui panseluţe înainte de a fi modernizat şcoli şi spitale şi nu se poate să coste un kilometru de şosea de patru ori mai scump decât în Occident”.
Cum se face că fostul candidat la Preşedinţie, fostul şef al P.S.D. vede (abia) acum ceea ce pentru majoritatea era elocvent şi de necontrazis de foarte multă vreme : clanurile politico-economice din P.S.D., care sifonează bani publi