Scriitorul Constantin Stan s-a stins discret, la fel cum a ales să şi trăiască. N-au ştiut prea mulţi de ce n-a răspuns, pe 28 iulie, mesajelor de felicitare, la împlinirea vârstei de 60 de ani. Începuse deja scurta, dar intensa lui suferinţă. Prozatorul a trecut în lumea de dincolo marţi, 9 august, la spitalul fundaţiei "Sf Irina" din Voluntari. A fost depus a doua zi la Casa Monteoru (sediul Uniunii Scriitorilor), unde colegii şi cititorii i-au adus un ultim omagiu. Ceremonia despărţirii de Constantin Stan a avut loc astăzi, la ora 12.00, la Cimitirul Andronache din Bucureşti.
"Ce suntem, cine suntem? Suntem: ceea ce facem, ceea ce gândim, ceea ce cred alţii că suntem! De cele mai multe ori, suntem doar ceea ce cred alţii că suntem de îndată ce faptele, gândurile şi sensibilităţile noastre nu îi contrazic de niciun fel", spunea Constantin Stan. Faptele, gândurile şi sensibilităţile sale nu au fost contrazise. A fost ceea ce a făcut şi ceea ce a gândit. A trăit "Viaţa ca literatură". "«Domnule, eu toată viaţa am fost independent», zicea Moromete. Eu zic «Domnule, eu toată viaţa am fost prozator»", îi mărturisea Costi Stan lui Horia Gârbea într-un interviu. Cum era perceput? Legendar (deşi nu-i plăcea deloc cuvântul) printre scriitori pentru îndelungata elaborare a romanelor, un reprezentant de marcă al optzecismului literar, ce observa cu amărăciune cum se pierde generaţia sa.
"Generaţia asta văd că se întinde precum caşcavalul topit şi se va autodizolvă prin masificare. Unii dintre cei cu care am pornit în urmă cu patru decenii spre a schimba ceva în înţelegerea şi scrierea literaturii s-au grăbit să plece, lăsându-mi un mare gol sufletesc: Mircea Nedelciu, Ioan Flora, Gheorghe Crăciun, Ioan Lăcustă. Aerul, istoria şi prieteniile se resimt acut şi dureros in absentia", declara, cu tristeţe, Constantin Stan. Acelaşi gol l-a lăsat, la rândul său, plecând,
