Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Huligan" de 11 ani, adus de mamă la tribunal după incidentele din Londra

Publicat in Romania Libera, joi 11 august 2011 ·

Cel mai tânăr participant la violenţele din Marea Britanie, un băiat arogant în vârstă de 11 ani, a fost adus miercuri de mama sa la tribunal, după ce a furat dintr-un magazin spart de o bandă, relatează Mediafax.

Tânărul, îmbrăcat la costum şi având două telefoane mobile, a recunoscut că a furat un tomberon în valoare de 50 de lire sterline (57 de euro). Aflat la cea de-a doua apariţie în faţa tribunalului în mai puţin de o săptămână, băiatul figurează printre primii participanţi la violenţe aduşi în justiţie.

Printre cei aduşi în instanţă mai figurează un angajat al unei şcoli, un poştaş, un angajat al unei organizaţii caritabile şi un salvamar, care a izbucnit în plâns când a fost trimis la închisoare.

Băiatul de 11 ani, adus cu forţa la tribunal de mama şi mătuşa lui, făcea parte dintr-o bandă de 30 de persoane din Romford, Essex, care a jefuit un magazin în contextul violenţelor din Londra.

"Pe fondul violenţelor serioase, poliţia a văzut tineri apropiindu-se de magazine şi jefuindu-le", a declarat procurorul Steven Davies. "Ei au văzut că (magazinul) Debenhams avea vitrinele sparte şi l-au văzut pe acuzat intrând, luând un tomberon de 50 de lire şi fugind cu el". El a fost prins de ofiţeri, cărora le-a spus că l-a "luat pentru a-l da unui prieten", a afirmat Davies.

Mama lui a declarat că a vrut să-l ţină în siguranţă pentru a nu avea probleme, a declarat avocatul apărării, Vicky Thompson. Băiatul, care nu poate fi nominalizat din motive de vârstă, a recunoscut furtul. El a fost eliberat pe cauţiune cu condiţia să se întâlnească cu specialişti pe problemele tinerilor de trei ori pe săptămână şi să nu părăsească locuinţa fără o rudă adultă.

Cel mai tânăr participant la violenţele din Marea Britanie, un băiat arogant în vârstă de 11 ani, a fost adus miercuri de mama sa la tribunal, după ce a furat dintr-un magazin spart de o ban

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Naţionala României începe preliminariile Campionatului Mondial din 2026 pe teren propriu. Cum arată programul tricolorilor

Mediafax acum 6 ore
UEFA a anunţat programul meciurilor din preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2026, competiţie ce se va desfăşura în Statele Unite ale Americii, Mexic şi Canada. Tricolorii vor debuta pe 21 martie, pe teren propriu, împotriva Bosniei şi Herţ

Marian Vanghelie şi un fost director al Economat Sector 5, trimişi în judecată de DNA pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi complicitate la această infracţiune

News.ro acum 11 ore
Fostul primar al sectorului 5 al Capitalei Marian Vanghelie şi un fost director general al Economat Sector 5 au fost trimişi în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi respectiv abuz în serviciu cu conseci

Horaţiu Potra scapă de controlul judiciar

Mediafax acum 13 ore
Horaţiu Potra, cel despre care s-a spus că s-a ocupat de paza lui Călin Georgescu, scapă de măsura controlului judiciar. Decizia a fost luată vineri de Tribunalul Prahova.

Cât a încasat România din fondurile UE în exercițiul financiar 2021-2027. Precizările ministrului Câciu legate de programele la care sunt întârzieri

HotNews acum 7 ore
România a încasat 1,9 miliarde euro din fondurile structurale şi coeziune finanţate din exerciţiul financiar 2021-2027, iar gradul de absorbţie general o situează la nivelul mediei Uniunii Europene, a anunţat, vineri, ministrul Investiţiilor şi Proi

Alte trei aeronave F-16, achiziționate de România, au aterizat în Baza 71 Aeriană

Ziua Constanta acum 12 ore
Trei aeronave F-16 Fighting Falcon, achiziționate de România de la Regatul Norvegiei, au aterizat vineri, 13 decembrie, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, de la Câmpia Turzii, în vederea dotării Escadrilei 48 Vânătoare. Achiziția noului l

Un băiat de 10 ani a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost găsit inconştient într-un bazin al aquaparkului din Oradea

Ziare.com acum 8 ore
Un elev de 10 ani, de la Şcoala Ginazială nr. 1 din Sânnicolau Mare, judeţul Timiş, a fost dus de urgenţă la spital, în stare gravă, după ce a fost găsit inconştient într-un bazin de înot al aquaparkului de la Oradea. El se afla acolo într-o excursi

Slovacia anunţă „negocieri extinse” pentru continuarea livrărilor de gaze ruseşti şi tranzitul via Ucraina

HotNews acum 5 ore
Începând de săptămâna viitoare, Slovacia va purta negocieri pentru a se asigura că va primi în continuare gaze ruseşti, după expirarea actualului contract de tranzit via Ucraina, au anunţat vineri oficiali guvernamentali, conform Reuters și Agerpres

Un violoncelist celebru, nevoit să-şi anuleze concertul după ce Air Canada i-a refuzat îmbarcarea cu violoncelul / Cât valorează instrumentul muzical

HotNews acum 5 ore
Celebrul violoncelist britanic Sheku Kanneh-Mason, care a devenit un nume cunoscut mai ales după ce a cântat la nunta prinţului Harry cu Meghan Markle, a declarat că a trebuit să-şi anuleze un concert în Canada pentru că cea mai mare companie aerian

Lansarea campaniei naționale de prevenire a corupției: „E TIMPUL SĂ NU MAI DĂM ȘI NOI CEVA”

Ziare.com acum 12 ore
Direcția Generală Anticorupție (DGA), în parteneriat cu platforma Stop Contrabanda inițiată de BAT România, lansează pe 13 decembrie 2024 campania națională de prevenire a corupției „E TIMPUL SĂ NU MAI DĂM ȘI NOI CEVA”. Scopul principal al campaniei

Casa unei familii din judeţul Botoşani a luat foc când mama şi fiica de 7 ani împodobeau bradul

News.ro acum 7 ore
Pompierii din judeţul Botolani au intervenit, vineri, pentru singerea unui incendiu produs la o locuinţă din Săveni. Focul a pornit de la coşul de fum, în momentul în care o fetiţă de 7 ani şi mama ei împodobeau bradul. ”O mamă şi fiica ei, în vârst

Vremea

București
acum

-1°
sâm.

-1°/4°
dum.

2°/7°
lun.

0°/6°
mar.

2°/9°
Iasi
acum

-6°
sâm.

-6°/3°
dum.

-0°/4°
lun.

-1°/7°
mar.

6°/12°
Constanta
acum

-4°
sâm.

-4°/6°
dum.

3°/7°
lun.

2°/6°
mar.

4°/10°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-1°/2°
dum.

-1°/2°
lun.

-3°/2°
mar.

1°/5°
Timisoara
acum

-3°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/5°
lun.

-0°/3°
mar.

4°/9°