Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Austriacul anchetat pentru dare de mită a fost arestat pentru 10 zile

Publicat in Bihoreanul, joi 11 august 2011 ·

Judecătorii Tribunalului Bihor au emis, miercuri seara, mandat de arestare pentru 10 zile pe numele cetăţeanului austriac Horvath Gerhard, sub acuzaţia de dare de mită.

Arestarea a fost dispusă la solicitarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor care îl anchetează pe austriac după ce l-au prins în flagrant, în noaptea de marţi spre miercuri, în timp ce încerca să corupă doi poliţişti orădeni pentru ca aceştia să nu întocmească dosar penal pe numele şoferului său care a fost prins băut la volan şi a refuzat atât testarea cât şi recoltarea de probe biologice.

"Apreciem fermitatea de care a dat dovadă instanţa de judecată. Inculpatul a recunoscut comiterea faptei şi urmează ca, în următoarele zile, să se finalizeze ancheta şi să se dispună trimiterea în judecată a acestuia", a declarat pentru BIHOREANUL şeful secţiei urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, procurorul Vasile Popa, cel care se ocupă de anchetarea cazului.

Soluţia Tribunalului Bihor nu este definitivă, fiind atacată deja de apărătorul cetăţeanului austriac, prin recurs care se va judeca la Curtea de Apel Oradea.

Direcţia Generală Anticorupţie Bihor, a anunţat, miercuri, printr-un comunicat, reţinerea cetăţeanului austriac în urma unei acţiuni de flagrant realizat după un denunţ făcut de doi subofiţeri ai Poliţiei Bihor. Aceştia au oprit în trafic, în noaptea de marţi spre miercuri, în jurul orei 2, un autoturism marca Dodge, înmatriculat în Austria, condus de un cetăţean român de 33 ani, din Oradea în care se mai aflau două persoane, un cetăţean austriac de 41 ani, din Viena şi un orădean de 28 de ani. "Deoarece conducătorul auto emana o puternică halenă alcoolică, i s-a solicitat testarea cu aparatul etilotest. Acesta a refuzat atât testarea, cât şi recoltarea de probe biologice motiv pentru care cele trei persoane au fost conduse

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum o ora
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Irina Begu a câştigat turneul WTA de la Iaşi, după ce a învins-o pe Jil Teichmann în finală

Mediafax acum 29 minute
Pentru Begu a reprezentat cel de-al şaselea titlu WTA din carieră şi primul după trei ani. Begu a dominat primul set, câştigându-l fără să cedeze vreun game, în doar 29 de minute. În setul secund, Teichmann a început mai bine, adjudecându-şi primul

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum 3 ore
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 5 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

TRAGEDIE pe Transalpina. Două persoane au murit în urma unui accident între trei motociclete

Gandul acum 36 minute
Un accident rutier, în care au fost implicate trei motociclete, a avut loc duminică pe Transalpina. Două persoane au intrat în stop cardio-respirator. Echipajele de intervenție au fost suplimentate cu două elicoptere SMURD. Momentan, traficul este b

Tenis de masă: Iulian Chiriţa, campion european U19 la dublu, Bujor şi Istrate – vicecampioni

G4Media acum 36 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Iulian Chiriţa şi colegul său portughez Tiago Abiodun au câştigat, duminică, aurul european la U19 dublu masculin, învingând în finală echipa tricoloră Dragoş Bujor/Robert Istrate, transmite News.ro.

Patru jandarmi au fost agresați fizic la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat

Gandul acum 4 ore
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

„Prințul adormit” din Arabia Saudită a murit, după ce a fost în comă timp de 20 de ani

HotNews acum 11 minute
Prințul saudit Al-Waleed bin Khaled bin Talal Al Saud, fiul prințului Khaled bin Talal Al Saud, membru marcant al familiei regale saudite, a murit sâmbătă, la vârsta de 36 de ani, după ce a stat în comă aproape 20 de ani, transmite Le Figaro. Decesu

Turul Franţei. Tim Wellens câştigă etapa 15, al 113-lea ciclist cu victorii în toate Marile Tururi

Mediafax acum o ora
Wellens a trecut linia de sosire în 3 ore, 34 minute şi 9 secunde, după un atac solitar de 40 km, reuşind să îşi adauge în palmares prima victorie de etapă din Turul Franţei, după succesele anterioare din Giro şi Vuelta, şi a 41-a victorie din carie

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/33°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

28°
dum.

17°/29°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

30°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

32°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°