Ediţia a VI-a a Festivalului de teatru tânăr “Ideo Ideis” s-a încheiat miercuri seară, după nouă zile de spectacole, proiecţii de film şi alte evenimente culturale. Cele mai importante momente ale festivităţii de încheiere a “Ideo Ideis” au fost înmânările de premii pentru diferite categorii. Nouă trupe au pus în scenă câte un spectacol, cei ma buni dovedindu-se “Atelierul de teatru” din Botoşani, cu spectacolul “Momo”.
Cele mai multe premii au fost câştigate trupa „Holeelogans” din Timişoara, dar şi de trupele bucureştene: „Brainstorming”, „As” şi „Arlechino”. Câştigătorii au fost recompensaţi cu materiale promoţionale, cărţi de la editurile care au sponsorizat, produse cosmetice, bijuterii hand-made, invitaţii la spectacole, dar şi şansa de a urca pe scena teatrului-cafenea „Godot” din Bucureşti sau de a participa la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu. Din juriu au făcut parte actorii Marius Manole, Medeea Marinescu, Vlad Zamfirescu, Andi Vasluianu, dar şi realizatorul TVR, Cătălin Ştefănescu.
Momente umoristice şi proiecţii de film
Festivitatea de închidere a început cu recitarea poeziei “Nudism”, de Marin Sorescu. În continuare, unul dintre prezentatori a enumerat, în versuri, numele sponsorilor, spre deliciul publicului. Au urcat apoi pe scena Casei de Cultură, în paşi de dans, trainerii tinerilor actori, urmaţi de băieţii de la “Shtanga Boyz”, aşa-zisul departament tehnic al festivalului. Aceştia au făcut o adevărată demonstraţie de forţă, imitând haka, dansul războinc al naţionalei Noii-Zeelande de rugby. Au urmat proiecţii de film, realizate de organizatorii şi participanţii la festival.
Premiu nou, în cinstea regretatului Ion Cojar
Premiul pentru cea mai bună scenografie a fost acordat trupei „Atelierul de teatru”, iar pentru cea mai bună mişcare scenică celor de „Brainstorming” din Bucu