Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rusia impune interdicţii de viză unor oficiali americani

Publicat in Curierul, joi 11 august 2011 ·

Rusia a impus interdicţii de viză mai multor oficiali americani, în replică la măsurile luate de Washington pentru nişte oficiali ruşi suspectaţi că au legătură cu moartea în închisoare a juristului Serghei Magniţki, potrivit AFP, scrie Mediafax.

Potrivit unor surse citate de ziar, lista întocmită de Moscova este pregătită şi conţine "câteva zeci de americani", ale căror identităţi nu vor fi divulgate. Este vorba despre cetăţeni americani care, în opinia Moscovei, au încălcat drepturile omului în cazul unor cetăţeni ruşi, în special în cazul presupusului traficant de arme Viktor Bout, arestat în Thailanda şi deţinut în Statele Unite, precizează Kommersant.

Departamentul de Stat american a anunţat la sfârşitul lui iulie că a adoptat interdicţii de viză împotriva unei liste de cetăţeni ruşi, suspectaţi că ar fi implicaţi în moartea lui Serghei Magniţki în închisoare, în 2009.

Lista rusă ar putea include reprezentanţi ai Agenţiei americane antidrog (DEA), implicaţi în arestarea lui Viktor Bout şi a lui Konstantin Iaroşenko, un pilot rus arestat în Liberia, în cadrul unui caz de trafic de droguri, şi deţinut în Statele Unite. "Lista nu va fi dată publicităţii. Americanii nu au publicat-o pe a lor, nici noi nu o vom publica pe a noastră", a precizat o sursă rusă citată de Kommersant.

Serghei Riabkov, adjunct al ministrului rus de Externe, a refuzat să confirme că lista este pregătită, dar a subliniat că "orice american vinovat de încălcarea drepturilor unui cetăţean rus" ar putea figura pe ea, porivit cotidianului Kommersant.

O altă sursă a adăugat că lista nu include numai oficiali implicaţi în cazurile lui Bout şi Iaroşenko. "Există un pachet de dosare legate de încălcarea drepturilor cetăţenilor ruşi".

Serghei Magniţki, un jurist în cadrul unui fond de investiţii occidental, a murit după ce a stat aproape un an într-un centru de deten

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 54 minute
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Un bărbat a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, la Răcoasa, județul Vrancea

Ziua Constanta acum 22 minute
Procurorii vrânceni fac cercetări in rem după ce un bărbat de 40 de ani, care strângea lemne uscate din pădure, a fost împuşcat mortal, vineri seara, în timpul unei partide de vânătoare la Răcoasa, acuzaţiile fiind de ucidere din culpă, nerespectare

Un bărbat s-a stropit cu benzină și a vrut să-și dea foc, în fața Primăriei Suceava. Cum și-a justificat gestul șocant

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 47 de ani s-a stropit cu combustibil ameninţând că se sinucide. Incidentul a avut loc sâmbătă, 28 decembrie, în faţa Primăriei Suceava, unde bărbatul, aflat în stare de ebrietate, a ajuns cu un autoturism pe care se pare că l-a condus.

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 58 minute
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Moarte tragică în Dolj Bărbat găsit mort după ce a plecat cu vitele la păscut. Ce spun autoritățile

Ziua Constanta acum 22 minute
Un bărbat de 56 de ani dintr-un sat din județul Dolj a fost găsit mort, cu urme de violență pe corp. Poliția suspectează că decesul ar fi fost cauzat de un animal cornut. Un bărbat de 56 de ani dintr-un sat din judeţul Dolj, care a plecat cu vitele

Nicuşor Dan e convins că primarii de sectoare sunt „primii care vor dori” să candideze la Primăria Capitalei, dacă el lasă postul liber

News.ro acum 38 minute
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, se arată convins că primarii de sectoare sunt „primii care vor dori” să candideze la Primăria Capitalei, dacă el va fi ales preşedinte al României. Dan precizează că o asemenea atitudine ar fi îndreptăţită

Forţele IDF desfăşoară atacuri aeriene şi raiduri terestre în Beit Hanoun

Mediafax acum 52 minute
Forţele IDF au desfăşurat o operaţiune în Beit Hanoun, Gaza, vizându-se, astfel, infrastructura Hamas. Se facilitează evacuarea civililor, scrie The Times of Israel.

Donald Trump solicită amânarea interzicerii TikTok în SUA pentru a căuta o soluție politică

Ziare.com acum 4 ore
Preșdintele ales Donald Trump a cerut Curții Supreme a SUA să amâne aplicarea unei legi care ar putea interzice populara aplicație TikTok sau ar forța vânzarea acesteia, invocând necesitatea unui timp suplimentar pentru a explora o „rezolvare politi

Ucraina vrea să deschidă mai bine de 150 de şcoli subterane până în toamna anului 2025

Mediafax acum 4 ore
Vineri, Nadiia Kuzmychova, viceministrul Educaţiei din Ucraina, a anunţat că ţara va deschide mai mult de 150 de şcoli subterane până în septembrie 2025. Ele sunt construite ca răspuns la atacurile aeriene ruseşti, care vizează în mod regulat infras

Tenis: Ana Bogdan şi Anca Todoni s-au calificat pe tabloul principal la Brisbane

News.ro acum 6 ore
Ana Bogdan, locul 114 WTA, şi Anca Todoni, numărul 118 mondial, s-au calificat, sâmbătă, pe tabloul principal la turneul de categorie WTA 500 de la Brisbane, cu premii totale de 1,5 milioane de dolari. Bogdan, favorită 6, a învins-o în ultimul tur a

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/4°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/3°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°