Într-un comunicat de presă, rapidiştii spun de ce echipa nu va reveni în Giuleşti. Aceştia susţin că totuşi sunt dispuşi la negocieri cu CS Rapid, administratorul stadionului, în privinţa achitării datoriei.
"Poziţia SC FC RAPID SA cu privire la comunicatul de presă dat publicităţii de Clubul Sportiv Rapid Bucureşti, în ziua de 10 august 2011, este următoarea:
1. Apreciem deschiderea Clubului Sportiv Rapid Bucureşti pentru rezolvarea de comun acord a litigiului privind utilizarea stadionului "Valentin Stănescu". În acord cu CS Rapid, clubul nostru îşi afirmă, şi el, deschiderea pentru de soluţionarea acestei chestiuni. Observăm însă, cu regret, că, deşi CS Rapid îşi afirmă public dorinţa de găsire a unei soluţii acceptabile de ambele părţi, în fapt el se situează pe poziţii inflexibile, care au dus, până în prezent, la eşuarea oricărei tentative de a găsi o soluţie de deblocare a situaţiei.
2. Clubul nostru acceptă apelul lansat de CS Rapid de a participa la o întâlnire între reprezentanţii celor două cluburi, prin care să se identifice o cale de stingere a acestui diferend. Aşteptăm propunerea CS Rapid referitoare la data, ora şi locul de desfăşurare a acestei întâlniri.
3. În legătură cu aşa-zisa datorie a FC Rapid faţă de CS Rapid subliniem faptul că cifrele noastre nu concordă cu cele ale CS Rapid. Clubul nostru nu poate să dea curs solicitării CS Rapid de a face plata unor sume pe care, în mod cert, dovedit cu înscrisuri oficiale, NU LE DATOREAZĂ. Înţelegem să plătim ceea ce datorăm, nu ceea ce ni se impune. Regretăm faptul că CS Rapid nu ţine seama de dovezile pe care FC Rapid le-a prezentat şi, în acest context, rezolvarea diferendului dintre noi trenează, având ca unic rezultat degradarea stadionului.
4. FC Rapid a încheiat cu CS Rapid un contract privind utilizarea stadionului "Valentin Stănescu", care, din punctul nostru de vedere,