Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Andronescu: Amânarea alocării a 6% din PIB educaţiei, ilegală, va duce sistemul în colaps

Publicat in Romania Libera, joi 11 august 2011 ·

Vicepreşedintele PSD Ecaterina Andronescu a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că decizia Guvernului de a amâna până în 2014 alocarea a 6% din PIB pentru Educaţie este ilegală şi va degrada până la colaps învăţământul.

Andronescu a afirmat că amânarea aplicării cu doi ani a Legii educaţiei, care prevede obligativitatea alocării a şase procente din PIB pentru Educaţie, va face ca subfinanţarea învăţământului să devină critică.

"Efectele acestei subfinanţări prelungite vor putea fi cu greu depăşite, după foarte mulţi ani şi cu foarte mari eforturi. Nici nu vreau să mă gândesc câţi profesori vor pleca din sistem şi cât se va degrada întreaga infrastructură şi logistică. Este clar că este o măsură politică, nu exclud ca Guvernul să anunţe în preajma alegerilor că a avut intenţia de a amâna alocarea a 6% din PIB, dar că, în generozitatea lui, va trece peste criză şi, de dragul profesorilor şi elevilor, va face un efort să aplice legea", a declarat senatorul PSD, fost ministru al Educaţiei.

Guvernul va amâna cu doi ani, până în 2014, termenul impus prin lege de la care trebuie să asigure finanţarea sistemului educaţional cu minimum 6% din PIB, justificând că alocarea fondurilor la acest nivel impune un efort bugetar total suplimentar de peste 46 miliarde lei în anii 2012 şi 2013.

Amânarea termenului este prevăzută în Strategia fiscal-bugetară a Guvernului pentru perioada 2012-2014, obţinută de MEDIAFAX.

Noua lege a educaţiei naţionale, publicată în Monitorul Oficial la începutul acestui an, stabileşte că pentru finanţarea educaţiei naţionale trebuie alocat anual din bugetul de stat şi din bugetele autorităţilor publice locale minimum 6% din Produsul Intern Brut al anului respectiv. În acelaşi timp, pentru activitatea de cercetare ştiinţifică trebuie alocat anual de la bugetul de stat minimum 1% din Produsul Intern Brut al anului respectiv.

A

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Funeraliile Papei Francisc au loc sâmbătă, la Vatican, reunind lideri din întreaga lume - VIDEO

News.ro acum 37 minute
Funeraliile Papei Francisc au loc sâmbătă în Piaţa Sfântul Petru de la Vatican, de la ora locală 10:00 (11:00, ora României), o ceremonie solemnă la care vin lideri din întreaga lume şi care va fi urmărită în direct de milioane de oameni. Papa Franc

Peste jumătate din ţară, sub cod galben de furtuni. Până când este valabilă atenționarea meteo ANM

Libertatea acum 58 minute
Mai mult de jumătate din ţară va fi, începând de sâmbătă, sub o avertizare cod galben de furtuni, descărcări electrice și rafale puternice de vânt, a anunțat Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

Vreme rea în cea mai mare parte a ţării până duminică

Ziarul Financiar acum 31 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis atenţionări cod galben şi cod portocaliu de vânt şi instabilitate atmosferică pentru cea mai mare parte a ţării. n cea mai mare parte a Moldovei, estul şi nord-estul Munteniei, precum şi în nordul

FOTO Imagini impresionante de la Vatican. Mii de oameni s-au adunat în Piața Sfântul Petru pentru funeraliile Papei

HotNews acum o ora
Funeraliile Papei Francisc au loc sâmbătă în Piaţa Sfântul Petru din Vatican. Oamenii au început să sosească în piață dis de dimineață pentru a-și lua rămas bun de la liderul Bisericii Catolice. Autorităţile italiene se aşteaptă ca aproximativ 200.0

Un atac israelian în Gaza s-a soldat cu moartea a patru persoane. Alte 30 de persoane ar fi prinse sub dărâmături, anunţă apărarea civilă

News.ro acum 2 ore
Agenţia de apărare civilă din Gaza a anunţat că un atac israelian asupra oraşului Gaza a ucis, sâmbătă, patru persoane şi a lăsat „peste 30” îngropate sub dărâmăturile unei case. „Echipajele noastre au reuşit să recupereze patru martiri şi cinci răn

O fetiță de 2 ani, cu cetățenie americană, a fost deportată de Administrația Trump „fără un proces echitabil”

HotNews acum 44 minute
Administratia Trump a deportat o fetiță de 2 ani, cetățeană americană, „fără un proces echitabil”, a declarat vineri un judecător federal, în timp ce tatăl copilului încearcă să o readucă în Statele Unite ale Americii, informează Reuters. Judecătoru

Fostul preşedinte american Joe Biden a ajuns la funeraliile Papei Francisc

Ziarul Financiar acum 35 minute
Fostul preşedinte american Joe Biden a ajuns, sâmbătă, la funeraliile Papei Francisc. Joe şi Jill Biden tocmai au sosit pentru a lua parte la funeraliile Papei Francisc, în Piaţa Sfântul Petru. Joe Biden nu face parte din delegaţia americană, dar a

Familii regale şi preşedinţii se alătură mulţimii de oameni îndoliaţi la funeraliile Papei Francisc

Ziarul Financiar acum 31 minute
Membri ai familiilor regale, preşedinţi, prim-miniştri şi o legiune de credincioşi îi vor aduce un ultim omagiu Papei Francisc sâmbătă, în cadrul unei slujbe de înmormântare în Piaţa Sfântul Petru, pentru a onora papalitatea sa, scrie Reuters. Print

METEO. Ploi și descărcări electrice în București până marți

Mediafax acum o ora
Sâmbătă, vremea va fi instabilă. Din a doua parte a zilei vor fi perioade cu intensificări ale vântului (viteze de 50…60 km/h), vijelii, averse (cantități de apă în jurul a 10 l/mp) și descărcări electrice. Temperatura maximă va fi de 21…23 de grade

Două persoane au murit și trei sunt grav rănite în urma unui accident rutier pe DN2-E85, în Vrancea

Adevarul acum o ora
Un bărbat în vârstă de 29 de ani și altul de 33 de ani, ambii conducători auto, au murit, iar trei persoane, printre care şi doi copii, au fost rănite, în urma unui accident rutier produs în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe DN2-E85.

Vremea

București
acum

20°
sâm.

12°/22°
dum.

11°/15°
lun.

7°/18°
mar.

6°/18°
Iasi
acum

15°
sâm.

10°/19°
dum.

5°/15°
lun.

4°/17°
mar.

5°/20°
Constanta
acum

19°
sâm.

12°/22°
dum.

10°/15°
lun.

9°/12°
mar.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

10°/22°
dum.

8°/12°
lun.

5°/18°
mar.

8°/19°
Timisoara
acum

13°
sâm.

11°/21°
dum.

8°/14°
lun.

9°/19°
mar.

9°/21°