În primul semestru al anului curent, numărul abonaţilor la serviciile de telefonie fixă a crescut, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, cu 2,2% şi a ajuns la 1,17 milioane lei, iar volumul total al vânzărilor acestor servicii a scăzut cu 10% şi a însumat 827,5 milioane de lei.
Aceste tendinţe contradictorii în evoluţia pieţei au apărut în anul 2009, au evoluat în 2010 şi s-au accentuat în anul curent, susţin specialiştii Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI) într-un studiu privind situaţia pe segmentul dat de piaţă.
Potrivit raportului ANRCETI, creşterea numărului de abonaţi la serviciile de telefonie fixă se datorează, în mare parte, dezvoltării rapide a serviciilor voice - over - broandband (telefonie prin acces la serviciile în bandă largă), iar diminuarea vânzărilor pe acest segment de piaţă este cauzată de intensificarea fenomenului de substituţie a apelurilor în reţelele fixe cu apeluri în reţelele mobile şi reţelele Internet.
Numărul clienţilor creşte, dar vânzările scad
Datele Agenţiei arată că, în perioada de referinţă, numărul abonaţilor la serviciile de telefonie fixă furnizate de compania Moldtelecom a crescut cu 0,8% şi a depăşit cifra de 1,125 milioane de lei, iar numărul clienţilor furnizorilor alternativi s-a majorat cu 57,1% şi constituie 45,9 mii.
În aceeaşi perioadă compania Moldtelecom a conectat la reţeaua sa doar 945 de abonaţi noi, în timp ce furnizorii alternativi 5,3 mii, s-au de 5,6 ori mai mult. Urmare a creşterii numărului de abonaţi la serviciile de telefonie fixă, rata de penetrare a acestor servicii, raportată la 100 de locuitori ai republicii, a sporit cu 0,6 puncte procentuale şi a ajuns la 32,9%.
Aceleaşi date arată că, în perioada de raport, volumul vânzărilor serviciilor de telefonie fixă înregistrat de SA „Moldtelecom" a scăzut c