* clubul "Micul prinţ" şi DJST au acordat premii pe categorii de vârstă
Cu câteva zile în urmă, la Brăila s-a încheiat Trofeul "Urban S", turneu de şah pentru copii, la care au participat 35 de reprezentanţi ai sportului minţii, din Constanţa, Galaţi, Tulcea, Ploieşti, Sibiu şi Brăila, printre concurenţi aflându-se şi campioana europeană Codruţa Copilu, sportivă legitimată la Callatis Mangalia. Competiţia a fost câştigată de Andrei Săvulescu din Mangalia, însă organizatorii, clubul "Micul prinţ" şi Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret (DJST) au mai acordat premii şi pe categorii de vârstă, beneficiarii lor fiind Vlad Vatră, Liviu Pârjovschi, Bogdan Strat, Alexandru Handac, Codruţa Copilu, Maria Dimache, Alexandru Codreanu, Sebastian Sarighioleanu şi Cristian Chiujdea. DJST şi clubul organizator le-au oferit primilor clasaţi cupe, medalii, diplome şi tricouri. * clubul "Micul prinţ" şi DJST au acordat premii pe categorii de vârstă
Cu câteva zile în urmă, la Brăila s-a încheiat Trofeul "Urban S", turneu de şah pentru copii, la care au participat 35 de reprezentanţi ai sportului minţii, din Constanţa, Galaţi, Tulcea, Ploieşti, Sibiu şi Brăila, printre concurenţi aflându-se şi campioana europeană Codruţa Copilu, sportivă legitimată la Callatis Mangalia. Competiţia a fost câştigată de Andrei Săvulescu din Mangalia, însă organizatorii, clubul "Micul prinţ" şi Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret (DJST) au mai acordat premii şi pe categorii de vârstă, beneficiarii lor fiind Vlad Vatră, Liviu Pârjovschi, Bogdan Strat, Alexandru Handac, Codruţa Copilu, Maria Dimache, Alexandru Codreanu, Sebastian Sarighioleanu şi Cristian Chiujdea. DJST şi clubul organizator le-au oferit primilor clasaţi cupe, medalii, diplome şi tricouri.