Şefii oraşului vor solicita celor două instituţii ridicarea sechestrului timp de două luni pentru ca ieşenii să primească din nou apă caldă.
Reprezentanţii Primăriei nu reuşesc să reia furnizarea apei calde la cele 50.000 de familii racordate la sistemul centralizat de încălzire. Deşi edilii au promis că la sfârşitul acestei săptămâni problema va fi rezolvată, ieşenii vor continua să se spele la lighean pentru câteva zile. Edilii s-au prezentat ieri de la primele ore ale dimineţii la Judecătoria Iaşi pentru a le cere magistraţilor să ridice poprirea de pe conturi pusă de Rezervele Statului şi de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) pentru datoriile la gaz.
Decizia judecătorilor nu le-a fost favorabilă, aceştia respingând solicitarea edililor. „Urmează să facem o intervenţie pe lângă cele două instituţii pentru ca, pe cale amiabilă, să ridice sechestrul timp de două luni, ca să putem repune în funcţiune serviciul de furnizare a apei calde. Nu există, din câte ştiu, recurs, singura formulă era să intervenim pe altă cale judecătorească“, a spus primarul Gheorghe Nichita.
Consilierii locali se întâlnesc astăzi într-o şedinţă extraordinară pentru a decide dacă vor lua în administrare activitatea centralei. Edilii vor să preia în gestiune directă serviciile de termoficare până când vor găsi un operator privat. Proiectele supuse dezbaterii astăzi vizează încetarea contractului de concesionare a serviciului public de producere, transport şi distribuţie a energiei termice produsă la CET, aprobarea unui nou regulament şi preluarea în administrare directă.
„Dacă preluăm în gestiune directă CET-ul, trebuie să avem termen de măcar o lună şi jumătate, să putem crea structurile şi să intrăm în efectivitate cu acest serviciu. În acest timp, CET poate funcţiona cu apă caldă până când ne reorganizăm“, a mai spus Nichita