Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lista BARONILOR LOCALI cărora Elena Udrea vrea să le ia înapoi BANII EUROPENI. Reacţia şefului CJ Buzău: Atâta scandal pentru o muscă moartă?

Publicat in Gandul, joi 11 august 2011 ·

Ministrul Dezvoltării Regionale, Elena Udrea, a declarat că, în urma verificărilor efectuate de minister, s-au descoperit nereguli în contractele cu fonduri europene derulate de autorităţile locale. În top se află preşedinţii de Consiliu Judeţean de la PDL şi PSD. Cea mai mare factură o are de plătit Ilfovul, condus de democrat-liberalul Cristache Rădulescu, care de altfel, susţin surse din minister, a venit la Bucureşti să ceară socoteală colegilor de partid.

După ce Comisia Europeană a suspendat plăţile pentru proiectele desfăşurate pe Axa 2 din Programul Operaţional Regional (reabilitare drumuri judeţe), Elena Udrea a dispus un control vizând toate cele 124 de contracte derulate de autorităţile locale. "Valoarea totală a celor 124 de contracte este de 3,2 miliarde de lei, iar în urma verificărilor corecţia adusă este de 180 de milioane de lei (adică aproape 43 de milioane de euro- n.r.). Media corecţiilor este de 5,58%" , a declarat Udrea. Ministrul a precizat că în 43 de proiecte cu fonduri europene, pe baza cărora s-au încheiat 39 de contracte de lucrări, s-a încălcat legislaţia achiziţiilor publice. Ea a precizat că autorităţile locale care au primit banii trebuie să îi returneze, iar cine nu a primit încasat fondurile va trebui să acopere diferenţa din bugetul judeţean. "Dintre cele 39 de contracte cu nereguli, 30 aveau avizul Unităţii pentru Coordonarea şi Verificarea Achiziţiilor Publice. În toate contractele este vorba de erori, nu este vorba despre fraudă. A fost cel puţin neglijenţă în respectarea procedurilor de către autorităţile locale", a subliniat ministrul Dezvoltării.

Împrumut de aproape un miliard de lei

"Am trimis concluziile auditului făcut de Ministerul Dezvoltării Regionale Comisiei Europene pentru a ridica suspendarea plăţilor", a subliniat Udrea. Până ce Comisia Europeană va relua finanţarea, Ministerul Dezvol

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ursula von der Leyen „România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen“

Ziua Constanta acum 3 ore
Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a postat pe pagina sa de pe Rețeaua X un mesaj în limba română prin care punctează faptul că România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen. „Eliminarea controalelor la frontierele teres

Alegeri prezidenţiale 2024 - Votul în străinătate - 20.000 de persoane au votat până acum

News.ro acum o ora
Votul în străinătate la alegerile prezidenţiale a început vineri, 20.000 de cetăţeni români votând până acum Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 20.000 de perrsoane au votat la secţiile de votare din străinătate. În 2019, 675.348 de alegători din s

Avertizare din partea ANAF! Mai multe mesaje false, transmise în numele instituției

Ziua Constanta acum 4 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de email stefania.neagu@anaf.re. „Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să ind

Mark Rutte merge în SUA pentru a discuta cu Donald Trump

Mediafax acum 46 minute
Rutte a zburat cu un avion guvernamental olandez, a precizat ziarul. Deoarece şeful NATO nu are un avion personal, alianţa închiriază adesea avioane de la aliaţii NATO. Radarele de zbor online arată că avionul guvernului olandez a aterizat în Florid

Elena Lasconi: Sunt sigură că voi intra în turul 2 şi că voi câştiga preşedinţia. Nu pentru că sunt arogantă, ci pentru că eu mă încred în români

News.ro acum 2 ore
Preşedinta USR, Elena Lasconi, candidată la alegerile prezidenţiale, a declarat vineri că este sigură că va intra în turul 2 şi că va câştiga preşedinţia, nu pentru că este arogantă, ci pentru că se încrede în români şi pentru că, într-adevăr, este

S-a redeschis traficul pe A1, între Sibiu şi Boiţa, dar viteza e limitată la 60 km/h

Libertatea acum o ora
Circulația pe autostrada A1, între Sibiu şi Boiţa, a fost redeschisă, după ce a fost oprită din cauza viscolului. Între nodurile rutiere Șelimbăr și Boița a fost instituită o limită de viteză de 60 km/h, a anunţat Compania Naţională de Administrare

A murit arhitectul cultului personalității al lui Nicolae Ceaușescu. De ce era Dumitru Popescu era supranumit „Dumnezeu”

Ziare.com acum 3 ore
Dumitru Popescu, unul din ultimii membri ai echipei lui Nicolae Ceaușescu, a murit la vârsta de 96 de ani. El a lăsat în urmă o carieră politică plină de controverse, având un profund impact asupra istoriei politice din țara noastră. Popescu, care e

Beijingul anunță că românii vor putea călători fără viză în China

Libertatea acum o ora
Românii vor putea călători fără viză în China, începând cu 30 noiembrie 2024 și până la 31 decembrie 2025, după ce acest stat îşi va extinde regimul fără viză pentru a include România, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, Japonia şi alte ţări, a anunțat,

George Simion a votat la Roma. Mesajul către românii din diaspora: „Nu sunt trădători, nu sunt persoane necalificate”

Adevarul acum 43 minute
Preşedintele AUR, George Simion, candidat la alegerile prezidenţiale, a votat, vineri, la secţia amenajată în cadrul Consulatului General al României la Roma. Acesta a susținut că a ales să voteze în diaspora „din respect pentru românii care trăiesc

Ciolacu, Trump și Orban, convorbire telefonică de la Budapesta. Despre ce au discutat

Adevarul acum 56 minute
Premierul Marcel Ciolacu, omologul său ungar, Viktor Orban și viitorul președinte al SUA, Donald Trump au avut o convorbire telefonică, declară surse guvernamentale pentru Adevărul.

Vremea

București
acum

vin.

3°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/6°
Iasi
acum

vin.

-1°/8°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/4°
lun.

-1°/5°
Constanta
acum

10°
vin.

4°/15°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
vin.

-3°/1°
sâm.

-9°/1°
dum.

-9°/-0°
lun.

-2°/2°
Timisoara
acum

vin.

0°/8°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

1°/7°