Mesajul a fost trimis. Multumesc!

13 posturi scoase la concurs de Universitatea „1 Decembrie 1918“ Alba Iulia. Vezi aici lista

Publicat in Adevarul, joi 11 august 2011 ·

Universitatea „1 Decembrie 1918“ din Alba Iulia scoate la concurs 13 posturi didactice. Cele mai multe posturi vacante sunt disponibile la facultatea de Ştiinţe şi la Facultatea de Drept. Dintre acestea unul este de asistent în cadrul catedrei de Pedagogie, iar 12 sunt pentru lector universitar.

Se caută cadre didactice pentru materii precum contabilitate, marketing, matematică, topografie, asistenţă socială, teologie şi sport. Atât candidaţii pentru postul de lector, cât şi de asistent, trebuie să deţină studii doctorale.

VEZI AICI LISTA COMPLETĂ A POSTURILOR VACANTE.

Este prima dată în ultimii ani când oferta posturilor scoase la concurs este atât de numeroasă.

„Noi suntem descoperiţi la capitolul resursă umană. Ultimele angajări s-au făcut înainte de aprilie 2009, când toate posturile din sistemul bugetar au fost blocate. Numărul posturilor care sunt scoase la concurs acum este egal cu cel al cadrelor didactice care au părăsit universitatea noastră. Deocamdată, putem încadra cu avizul Ministerului doar asistenţi şi lectori universitari. Dacă vom acoperi aceste posturi, organigrama ar fi ocupată în procent de 58 la sută, dintr-un maxim admis de 70 de procente“, a precizat Achim Moise, rectorul Universităţii „1 Decembrie 1918“ din Alba Iulia.

Dosarele de candidatură trebuie să conţină pe lângă cererea de înscriere la concurs şi o fişă de prezentare şi una de autoevaluare. Dosarele se depun până la data de 6 septembrie la secretariatul universităţii situat pe strada Gabriel Bethlem, nr. 5, din Alba Iulia sau pot fi trimise prin poştă.

Testarea candidaţilor va avea loc în data de 21 septembrie, iar rezultatele finale se comunică la sfârşitul lunii.

VEZI AICI CALENDARUL COMPLET AL CONCURSULUI.

Salariul pentru un asistent universitar porneşte de la 1.200 lei, iar cel de lector de la 1.300 le

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Euro-2024. Programul complet al optimilor

News.ro acum 5 ore
Reprezentativa României va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Campionatului European, conform site-ului oficial al UEFA. Tricolorii au încheiat grupa E a Campionatului European pe primul loc, iar Ţările de Jos s-au clasat pe locul trei

NUMERELE extrase la tragerile de joi, 27 iunie 2024

Gandul acum 17 minute
Joi, 27 iunie 2024, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 30 iunie 2024. La tragerile loto de duminică, 23 iunie 2024, Loteria Română a acor

Fără alcool, tutun şi băuturi energizante vândute minorilor. Legea, adoptată de Parlament

Mediafax acum 13 ore
Interdicţia de a vinde alcool şi ţigări minorilor este prevăzută de mai mult timp în legislaţie, dar regula a fost prea puţin respectată pe motiv că vânzătorul nu poate verifica vârsta cumpărătorului. Proiectul a remediat acest neajuns, îi va respon

11 copii implicați într-un accident pe DN 1 în județul Sibiu. Micuții se aflau într-un microbuz școlar. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie

Ziare.com acum 10 ore
Impact violent, miercuri seară, 26 iunie, între un un microbuz şcolar și o maşină pe DN 1, în judeţul Sibiu. În accident au fost implicaţi 11 copii de 8 ani din judeţul Hunedoara şi 4 adulţi, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. "

Fostul preşedinte al Hondurasului a fost condamnat pentru trafic de droguri în SUA. Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii

Gandul acum 6 ore
Fostul preşedinte al Hondurasului, Juan Orlando Hernandez, a fost condamnat miercuri la New York la 45 de ani de închisoare pentru trafic internaţional de droguri. În vârstă de 55 de ani, Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii. De aseme

Cine e Elena Lasconi, noul șef al USR. Drumul de la televiziune către candidatura la prezidențiale

Adevarul acum 13 ore
Elena Lasconi, noul președinte al USR, care a afirmat că își va asuma candidatura la alegerile prezidențiale din acest an, și-a inceput cariera în politică în 2019, după 25 de ani de televiziune. Acum, Lasconi este la al doilea mandat de primar în C

Germania le cere cetăţenilor săi să părăsească Libanul cât mai curând posibil

G4Media acum 7 ore
Germania şi-a îndemnat miercuri cetăţenii să părăsească Libanul cât mai curând posibil, din cauza riscului unei escaladări în conflictul dintre Israel şi Hezbollahul pro-iranian, informează agenția AFP, citată de Agerpres. „Cetăţenii germani sunt ru

România scoate egalul care ne trimite în optimi de pe primul loc al clasamentului grupei

Ziua News acum 8 ore
Reprezentativa României a reuşit o performanţă istorică, miercuri, la Campionatul European din Germania, reuşind calificarea în optimile de finală ale competiţiei. Tricolorii au remizat în ultima etapă a grupelor cu Slovacia, scor 1-1, iar Ucraina a

Departamentul de Stat al SUA afirmă că acţiunile fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, au pus oamenii în pericol

News.ro acum 7 ore
Departamentul de Stat al SUA a transmis, miercuri, că implicarea sa în soluţionarea cazului lui Julian Assange a fost limitată, dar un purtător de cuvânt al Departamentului a reiterat poziţia americană potrivit căreia acţiunile fondatorului WikiLeak

1.053 de posturi în Poliţie, scoase la concurs. 453 pentru „civili”

Buna ziua Brasov acum 6 ore
Poliţia Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofiţeri de poliţie, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenţilor în corpul ofiţerilor, precum şi 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă. Înscrierile se fac online,

Vremea

București
acum

22°
joi

21°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

20°/35°
Iasi
acum

18°
joi

18°/30°
vin.

21°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

17°
joi

17°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

18°
joi

18°/29°
vin.

18°/27°
sâm.

18°/28°
dum.

17°/29°
Timisoara
acum

19°
joi

18°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/34°