Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Chinezii de la ZTE deschid un centru de formare în România

Publicat in Capital, joi 11 august 2011 ·

Compania chineză ZTE, numărul cinci mondial în producţia de telefoane mobile, intenţionează să deschidă în perioada următoare în România un Centru de instruire în domeniul tehnicii şi telecomunicaţiilor, iar în viitor o linie de producţie de aparatură de telecomunicaţii, a declarat Lorian Vintilă, director de operaţiuni şi strategie al ZTE România.

"Sunt şanse foarte mari, am demarat pe 16 ianuarie anul curent o discuţie la nivel de ministru al telecomunicaţiilor (n.r. - Valerian Vreme). Suntem într-o perioadă de analiză a proiectului şi cred că în noiembrie cel târziu în decembrie vom demara", a spus Vintilă.

Potrivit acestuia, în prima fază, investiţia în centrul de instruire este de 2,7 milioane euro, urmând ca anul viitor să crească la 5 milioane de euro, pentru ca apoi investiţia să se dezvolte mai departe.

De asemenea, banii vor fi investiţi de guvernul chinez, compania fiind în proprietatea statului chinez, a precizat Vintilă.

În acest centru de pregătire vor fi instruiţi în prima fază circa 200 de studenţi la Bucureşti, pentru ca apoi proiectul să se extindă şi în alte centre universitare din ţară.

De asemenea, referitor la intenţiile companiei ZTE de a deschide o linie de producţie în România, directorul a precizat că aceasta va fi înfiinţată într-o zonă defavorizată.

Ministrul economiei, Ion Ariton a vizitat joi liniile de producţie ale companiei ZTE din Shenzhen, acesta fiind însoţit de preşedintele companiei chineze Tai Fen Zhang.

Ministrul român al economiei a apreciat că rezultatele obţinute de managerul român la compania de stat chineză dau încredere şi Guvernului român în a implementa managementul privat la companiile de stat româneşti.

"Când vezi nişte lucruri minunate, de multe ori cuvintele sunt de prisos. Îl felicit pe colegul nostru şi de ce să nu fim m

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 10 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 10 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 9 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 7 ore
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 9 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Pedeapsa primită de un italian de 70 de ani care și-a împușcat cu mitraliera soția româncă și pe fiica acesteia: ”Din motive de înțeles omenește”

Ziare.com acum 11 ore
Un italian în vârstă de 70 de ani a fost condamnat la 30 de ani de închisoare, în loc de detenție pe viață, după ce și-a ucis soția și pe fiica acesteia, din motive ”de înțeles omenește”, a anunțat, la data de 13 ianuarie 2025, agenția italiană de p

Sfârșit cumplit pentru o femeie de 77 de ani. A fost găsită moartă într-o fântână abandonată

Ziare.com acum 11 ore
O femeie în vârstă de 77 de ani, din judeţul Dolj, a fost găsită moartă luni, 13 ianuarie, într-o fântână abandonată. Ea fusese dată dispărută cu câteva ore înainte de a fi descoperită. Poliţiştii au fost anunţaţi de un bărbat din Băileşti, că mama

Olaf Scholz respinge cererea lui Donald Trump ca statele NATO să aloce 5% din PIB pentru apărare

Mediafax acum 7 ore
„Cinci procente ar însemna peste 200 de miliarde de euro pe an, bugetul federal nu este nici măcar de 500 de miliarde de euro”, a declarat Scholz la un eveniment de campanie în oraşul Bielefeld din centrul Germaniei, potrivit agenţiei dpa. „Acest lu

Dan Şucu va fi preşedinte al clubului Genoa. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi Răzvan Raţ

News.ro acum 13 ore
Genoa CFC anunţă că, luni, s-a reunit Consiliul de Administraţie şi a deliberat numirea lui Dan Sucu în funcţia de preşedinte al clubului. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi fostul internaţional Răzvan Raţ. „Este o onoare să fiu preşedi

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum 7 ore
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Vremea

București
acum

-2°
mar.

-2°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/5°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/3°
vin.

0°/7°
Constanta
acum

-1°
mar.

-1°/3°
mie.

-0°/4°
joi

0°/5°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-8°
mar.

-8°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-6°
mar.

-6°/3°
mie.

-3°/0°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°