De nouă ani, ideea deloc simplă de a integra cursuri de măiestrie artistică în interpretare şi în compoziţie muzicală în programul unui festival care să reunească stiluri muzicale pasibile de înrudire - precum muzica contemporană şi jazz-ul -, la care în timp au fost adăugate şi dansul contemporan, arta actorului şi fotografia, prinde viaţă în fiecare vară, câştigând încet dar sigur noi valenţe.
IconArts a reuşit să devină o marcă. Ideea îi aparţine lui Sebastian Gheorghiu, un tânăr manager în domeniul cultural, care a reuşit să adapteze spiritului autohton - funciar aproximativ - ideea de organizare complexă, care funcţionează de regulă în societăţile riguroase. Nu uşor a fost şi va fi drumul către o reală împrietenire a publicului românesc cu repertoriul, dar mai ales cu spiritul creaţiei artistice contemporane, în general. Pe cât de aproximativi, pe atât de conservatori, românii rămân însă foarte bogaţi la capitolul potenţial.
Deşi pare simplu, Conceptul IconArts reprezintă de fapt rodul unor acumulări şi al unor experienţe cu siguranţă nu întotdeauna fericite.
Sebastian Gheorghiu a pornit - şi bine a făcut - de la câteva idei de forţă, precum integrarea în cultura locală (fie că a fost vorba despre Breaza, în primele ediţii, sau despre spaţiul din jurul Sibiului, la momentul actual) a unor forţe artistice partenere care sunt deschise unui tip de creaţie pus nu de puţine ori sub semnul imediatului. Pentru studenţi, acest concept al parteneriatului se extinde dincolo de relaţia clasică discipol - maestru. Profesorii IconArts, care sunt, în marea lor majoritate, artişti activi care desfăşoară cariere internaţionale, au încă bucuria de a urca pe scenă alături de tinerii lor "studenţi de o vară", în combinaţii scenice şi timbrale dintre cele mai inedite.
De fapt, acest lucru reprezintă ingredientul principal
