În această dimineaţă, publicul este invitat să cunoască un nou instrument muzical – syntharp. Prezentarea va fi completată cu un concert cu un repertoriu în premieră, seara, în Casa de Cultură
Aţi auzit cum sună o harpă, dar n-aţi auzit încă un syntharp. Azi, la Casa de Cultură din oraşul Râşnov, începând de la ora 11.00, publicului îi va fi prezentat, în premieră absolută pentru România, noul instrument. În aceeaşi locaţie, de la ora 20.00, publicul este invitat la un concert de syntharp realizat în colaborare cu Fundaţia Elveţiană pentru Orgă din România, Synthrap Instruments şi SC Cot SRL.
Totul se întâmplă în cadrul Festivalului Internaţional de Film Istoric, care se desfăşoară până în 15 august, la Râşnov şi care, ca în fiecare an, propune pe lângă pelicule şi o serie de evenimente muzicale inedite.
Concert în premieră
Protagonişti vor fi Arion Pascal din Elveţia – creatorul instrumentului – Catemir Coşnean şi Filip Şerbu, ambii din Hărman. Concertul va consta dintr-o combinaţie de lucrări în primă audiţie, scrise special pentru acest instrument, şi părţi de improvizaţie. Piesele interpretate sunt fie lucrări laureate în cadrul concursului de compoziţie organizat în Elveţia în luna mai 2011, cu ocazia lansării instrumentului pe piaţă, fie înregistrări cu instrumente acustice şi piese rezultate din folosirea unui software dedicat, denumit Celerina. Acesta permite crearea de compoziţii proprii programului, care pot fi derulate la nesfârşit, fără a se repeta. Exemplele alese pentru concert sunt părţi înregistrate ale unor astfel de compoziţii generate de calculator şi înregistrări vocale combinate cu sunete de sintetizator. În această dimineaţă, publicul este invitat să cunoască un nou instrument muzical – syntharp. Prezentarea va fi completată cu un concert cu un repertoriu în premieră, seara, în Casa de Cultură
@N_