Pare un început de banc sec – un orb privea un asfintit – pare, doar. Si, mai ales, e adevarat, desi se povesteste acum, în era cea noua a fonfleului narativ, bine primit de publicul necitit.
De ce un orb aici, unde soarele apune doar daca-l platesti? Si de unde puterea acelui zâmbet si acelei depline împacari cu Dumnezeul lui si cu lumea?
Pare un început de banc sec - un orb privea un asfintit - pare, doar. Si, mai ales, e adevarat, desi se povesteste acum, în era cea noua a fonfleului narativ, bine primit de publicul necitit. Pare un banc, dar e, mai degraba, un sfârsit de drama. Caci, uite ca s-a dezvoltat, în nordul insulei Santorini, în Oia (acolo unde cupolele bisericilor, marea si cerul se unesc într-un singur albastru, ca într-o mântuire - si ce mântuire!) o industrie a asfintitului de soare.
Vin turisti din Europa - pensionari germani si chiar bugetari bulgari; vin din Americi (Oh, my God! si ¡Ay, Dios mío!); vin si din îndepartata Asie - mici si multi, parca prea atasati de gadgeturile lor, siguri pe ei ca si cum s-ar întoarce din viitor. Vin sa vada cum soarele adoarme în mare, cum ar scrie poetii minori, si cine sa îi opreasca sa scrie?, caci nu sunt legi împotriva poetilor minori, si nici nu trebuie sa fie. Vin ca la o minune, iar aici frumusetea si-a pierdut gratuitatea. Totul, mai ales un apus în Oia, se plateste.
Turistii sunt din înaltul clasei de mijloc; nu sunt, deci, nici rupti în dos sau în coate, nici avuti pâna la pierderea constiintei. Ei îsi permit acest asfintit, dar îl trateaza patetic, exagerat, ca pe supremul asfintit, la care se ajunge o singura data, sau nici macar atât. Muncesc, mostenesc, sunt rentieri - nu conteaza acum. Sunt toti aici si e ceva în neregula cu aceasta calatorie, e ceva în neregula cu aceasta exuberanta standardizata, cu aceste excese care duc, inevitabil, la ipocrizie. Pot sa
