La trei zile de la atacul interlopului Marius David, măsurile sporite de siguranţă se lasă încă aşteptate la Unitatea de Primire a Urgenţelor. Măsurile de pază şi protecţie la Unitatea de Primire a Urgenţelor (UPU) Cluj au fost întărite doar la nivel declarativ, după ce un brancardier a fost înjunghiat, marţi noapte, de interlopul Gore.
Un singur agent de pază al unei companii private de pază şi protecţie asigură liniştea şi ordinea în interiorul UPU. Asta înt imp ce brancardierii au povestit despre situaţii în care pacienţii ajung însoţiţi de zeci de aparţinători puşi pe harţă. „Am extins serviciul de pază şi de protecţie asigurat de firma cu care colaborăm la 24 din 24 de ore. Există acel agent de pază amplasat la intrarea în UPU 1. El îi poate legitima pe toţi cei care intră acolo şi poate observa dacă apar probleme. În perioada următoare vom încerca să discutăm cu firma de pază şi protecţie despre mărirea efectivelor pe care le trimit la noi", a declarat pentru „Adevărul" Cristiana Ciortea, manager al Spitalului Judeţean Cluj. Un plan de pază şi protecţie special ar urma să fie întocmit în perioada următoare, potrivit managerului. „Am trimis adrese Poliţiei, Jandarmerie, am discutat care sunt posibilităţile de intervenţie ale firmei de pază. Am discutat despre acest aspect şi cu domnul Arafat (Raed Arafat, subsecretar de stat în Ministerul Sănătăţii - n.r.)", a completat Ciortea.
Săptămâna viitoare urmează să fie realizază o estimare a costurilor de întărire a uşilor de acces în interiorul UPU şi un sistem complex de monitorizare. „Nu e vorba despre buget insuficient. Când vorbim despre siguranţa personalului, chiar nu se face rabat de la nimic", a declarat Ciortea.
O echipă de la „Adevărul" a verificat ieri cât de eficiente sunt măsurile de securitate la UPU, după „incidentul Gore". Citiţi în „Adevărul de Cluj" cum a reacţionat agentu