Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Conf. dr. Maria Bari, medic ginecolog: „Fiecare femeie are ginecologul pe care-l merită“

Publicat in Adevarul, vineri 12 august 2011 ·

Conf. dr. Maria Bari, şefa secţiei de ginecologie de la Spitalul Filantropia şi medic MedLife, a observat tendinţa tot mai multor femei de a-şi schimba foarte des medicii. Multe dintre frământările femeilor îşi au originea în problemele sexuale şi ginecologice. De aceea, medicul ginecolog are, de multe ori, şi rol de psiholog.

Adevărul: Mai există femei care se jenează să-i vorbească medicului despre problemele ginecologice?

Maria Bari : În niciun caz, trăim într-o vreme în care jena a fost desfiinţată. Mai ales acum, cred că jena dispare şi din cauza faptului că instituţia căsătoriei nu prea mai există.

În cazul în care, totuşi, aveţi paciente care nu se simt confortabil să vă povestească despre problemele lor ginecologice, cum procedaţi?

Eu încerc să creez cu toate pacientele mele o relaţie foarte similară celei de prietenie, din start. Pentru că, dacă suntem prietene, femeia îşi deschide sufletul mai uşor.

Mai reuşesc să vă surprindă cu ceva pacientele dumneavoastră?

Nu, nu mă surprind, dar mă învaţă multe lucruri la care nu m-aş fi gândit niciodată.

Ne puteţi povesti un caz care v-a marcat?

Da, primul chiuretaj pe care l-am realizat vreodată, în anii '90. A fost la o fetiţă de 15 ani. Ea a venit împreună cu mama ei care, atunci când i-am expus riscurile unei astfel de proceduri, mi-a spus foarte clar că nu consideră că există o altă opţiune decât avortul. „Vedeţi-vă, doamnă, de treabă, fetiţa mea suportă. Eu vreau s-o chiuretez, vă dau bani", mi-a zis. Vedeţi, deci, cum se punea problema. Şi după chiuretaj a sângerat fetiţa aceea atât de mult, încât a trebuit să folosesc o cantitate mare de medicamente...

Conf. dr. Maria Bari lucrează aproximativ 15 ore pe zi

Şi s-au mai schimbat lucrurile de atunci?

Dimpotrivă, este mai rău ca atunci. Atunci era câte o situaţie

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Frații Tate se întorc în România. Un avion privat va zbura curând cu destinația București

Ziua Constanta acum o ora
BoardingPass anunță că un avion privat va zbura în curând de pe aeroportul din Fort Lauderdale, Florida (SUA) cu destinația București, potrivit G4Media.ro Acest zbor coincide cu termenul prevăzut pentru prezentarea fraților Tate la Poliție, în cadru

Condamnarea lui Dan Diaconescu pentru acte sexuale cu minori, anulată de Curtea de Apel Constanța. Ce se întâmplă cu dosarul

Ziare.com acum 2 ore
Curtea de Apel Constanța a desființat vineri, 21 martie, sentința prin care Dan Diaconescu fusese condamnat la 8 ani și 4 luni de închisoare în februarie în dosarul privind acte sexuale cu minori și folosirea prostituției infantile, potrivit minutei

UPDATE - Omul de afaceri Bogdan Peşchir, audiat la Parchet în dosarul de corupere a alegătorilor în campania electorală pentru Călin Georgescu/ Procurorii au cerut arestarea sa preventivă/Ce a declarat avocatul său /Sumele plătite către 265 de persoane

News.ro acum 16 minute
Omul de afaceri Bogdan Peşchir, la locuinţa căruia au fost făcute, joi, percheziţii într-un dosar penal privind coruperea alegătorilor în campania pentru fostul candidat la prezidenţiale Călin Georgescu, a fost audiat, vineri, la Parchetul General.

Caz stupefiant într-un liceu din Huedin. Un profesor a fost ARESTAT, pentru că a agresat sexual două eleve. Cum se comporta în timpul orelor

Gandul acum 34 minute
Un profesor din cadrul Liceului Teoretic „Octavian Goga” din Huedin, județul Cluj, a fost arestat preventiv pentru agresiune sexuală față de un minor, după ce, în repetate rânduri, acesta a manifestat, în timpul orelor, un comportament și un limbaj

„Update Go4it” #18: Jacint Erdei, invitat special, despre industria gaming-ului din România

Mediafax acum 26 minute
Emisiunea va fi disponibilă vineri, 21 martie 2025, de la ora 17:00, pe canalul de YouTube Go4it.ro. Acest episod este realizat cu sprijinul Defender și Bilbor. Jacint Erdei este unul dintre cei mai respectați profesioniști din industria gaming-ului

Primul Consiliului Suprem de Apărare a Țării din mandatul lui Ilie Bolojan va avea loc pe 28 martie. Care sunt temele de pe ordinea de zi

HotNews acum 6 ore
Poziționarea României în contextul procesului de negociere de pace sau implicații asupra țării noastre a războiului de la graniță se numără printre temele care vor fi discutate la reuniunea Consiliului Suprem de Apărare a Țării de vineri, 28 martie.

Simularea probelor scrise ale examenului de bacalaureat începe luni, cu Limba şi literatura română / Peste 123.000 de elevi sunt aşteptaţi în 1.318 centre de examinare

News.ro acum 27 minute
Simularea probelor scrise ale examenului de bacalaureat începe luni, cu Limba şi literatura română. Probele vor începe la ora 09.00, iar accesul evelilor este permisă până la ora 08.30. Peste 123.000 de elevi sunt aşteptaţi în 1.318 centre de examin

Marcel Ciolacu, după ce SUA au decis reanalizarea intrării României în programul Visa Waiver: „Ține de o întârziere temporară legată de implementarea unor chestiuni tehnice”

HotNews acum 45 minute
Premierul Marcel Ciolacu susține că România a îndeplinit „toate condițiile tehnice și politice” pentru a intra în programul Visa Waiver, iar întârzierea în legătură cu ridicarea vizelor pentru românii care vor să meargă în SUA este cauzată de o seri

UPDATE - Cluj: Femeie moartă după ce a căzut de pe o terasă, într-un centru comercial din Cluj Napoca

News.ro acum o ora
O femeie a murit, vineri, după ce a căzut de pe o terasă a unui centru comercial din municipiul Cluj Napoca. Femeia a căzut de la o înălţime de câţiva metri, iar echipajul medical sosit la faţa locului i-a făcut manevre de resuscitare, însă fără rez

Ultimele informaţii privind înscrierea la grădiniţă şi creşă. Ce trebuie să știe părinții

Ziare.com acum 39 minute
Ultimele informații privind reînscrierea sau înscrierea la grădiniță, creșă și în serviciile de educație timpurie complementare pentru anul școlar 2025 - 2026, care vor începe în luna mai, au fost publicate vineri, 21 martie, de Ministerul Educației

Vremea

București
acum

16°
vin.

5°/16°
sâm.

6°/15°
dum.

7°/17°
lun.

9°/18°
Iasi
acum

18°
vin.

5°/18°
sâm.

4°/16°
dum.

6°/12°
lun.

7°/12°
Constanta
acum

11°
vin.

5°/11°
sâm.

5°/9°
dum.

6°/9°
lun.

8°/11°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

2°/15°
sâm.

4°/15°
dum.

7°/14°
lun.

9°/18°
Timisoara
acum

17°
vin.

3°/17°
sâm.

8°/15°
dum.

8°/16°
lun.

11°/17°