Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministerul Dezvoltării semnează cu beneficiarii POR contracte de 400 de milioane de euro

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 12 august 2011 · ·

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului va semna în acest an contracte în valoare totală de 400 de milioane de euro cu beneficiarii proiectelor pe fonduri structurale din Programul Operaţional Regional (POR), finalizând astfel contractarea pentru întreaga sumă pusă la dispoziţie de Uniunea Europeană în perioada 2007-2013, potrivit ministrului de resort Elena Udrea.

"MDRT continuă să fie primul minister în accesarea fondurilor europene. Va urma să ne concentrăm atenţia de acum încolo pe implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene şi pe sprijinul autorităţilor publice locale de a implementa în mod corect aceste proiecte", a explicat ministrul Elena Udrea.

Prin POR, unul dintre cele şapte programe prin care România aduce în economie bani europeni, sunt atrase fonduri pentru dezvoltarea economică a regiunilor României.

La sfârşitul lunii iulie beneficiarii proiectelor europene din POR semnaseră 1.855 de contracte. Valoarea plăţilor făcute către aceşti beneficiari se ridică la peste 900 de milioane de euro, din care două treimi sunt bani de la Bruxelles. Aceste plăţi corespund unui grad de absorbţie de 22,6%, potrivit datelor Autorităţii pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale (ACIS).

În urmă cu două luni Comisia Europeană a întrerupt plăţile pentru proiectele care vizează îmbunătăţirea infrastructurii regionale şi locale de transport din cauza deficienţelor constatate. Autorităţile de la Bruxelles au cerut responsabililor de la Bucureşti să verifice toate contractele de lucrări încheiate cu beneficiarii acestor proiecte. Ulterior preşedintele Traian Băsescu a cerut Guvernului să nu mai trimită facturi spre decontare la Bruxelles, justificând că există suspiciuni privind nereguli şi în cadrul altor proiecte decât cele din POR. Mişcarea a fost justificată ca o măsură menită să împiedice retragerea fondurilor UE din cadrul

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la DNA despre perchezițiile din dosarul șefului ANPC, Cristian Popescu Piedone

Ziua Constanta acum o ora
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, de către funcționari p

Zonele aflate sub alertă meteo de vijelii, în timp ce este cod roșu de caniculă în București și șase județe. Prognoza meteo, actualizată

HotNews acum 10 minute
Șase județe și București se află astăzi, 22 iulie, sub cod roșu de caniculă. Tot astăzi, de la ora 12.00, intră în vigoare și o alertă meteo cod galben de instabilitate atmosferică. Este vizată aproape toată partea de est a țării, inclusiv zone care

VIDEO. Știri Constanța Administratorul plajei Yucatan agresat de o femeie cu un baston. Scene filmate pe plajă

Ziua Constanta acum o ora
Imagini cu o femeie care avea un conflict cu un bărbat pe plaja din Mamaia au devenit virale pe rețelele de socializare. Bărbatul a sesizat Poliția din Năvodari și a depus plângere. Conform martorilor, ar fi vorba de aceeași plajă Yucatan din Mamaia

Cod galben de instabilitate atmosferică în Neamț, Iași și Botoșani

Ceahlaul acum 56 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis mai multe avertizări astăzi, 22 iulie. Dacă în sudul țării a fost emis un cod roșu de caniculă în partea de Nord Est a țării se anunță ploi și instabilitate atmosferică. „La început în zona Carpaților M

INS: Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, ca serie brută, cu 1,6%

News.ro acum o ora
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, faţă de perioada similară din 2024, atât ca serie brută cu 1,6%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalit

OMV Petrom a achiziționat nava de foraj cu care va explora zona Mării Negre din Bulgaria

HotNews acum 58 minute
OMV Petrom și NewMed Energy Balkan, subsidiară a companiei israeliene New Med Energy, a anunțat marți contractarea navei pentru forarea a două sonde de explorare offshore în Marea Neagră, în largul Bulgariei. Contractul a fost atribuit către Noble C

Peste 80 la sută dintre cazurile de cancer pulmonar sunt depistate în stadii avansate de boală/ Studiu unic în România realizat la Spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara

News.ro acum 15 minute
Cancerul pulmonar continuă să ocupe în România primul loc ca mortalitate, atunci când este vorba despre o boală oncologică, şi locul al doilea ca incidenţă. În fiecare an, în România sunt depistate peste 12.000 de noi cazuri de afecţiuni oncologice

Rezultate Titularizare 2025. Notele la proba scrisă și cum se pot depune contestații

Cancan acum o ora
Este o zi importantă pentru miile de candidați care visează la un post stabil în învățământul preuniversitar. Marți, 22 iulie, Ministerul Educației face publice primele rezultate ale probei scrise susținute în cadrul concursului național de Titulari

Cât costă acum, în 2025, un an de vechime pentru pensie. Care sunt condițiile de îndeplinit și actele necesare

Gandul acum 11 minute
Completarea stagiului de cotizare la sistemul public de pensii se poate face și în 2025, dar persoanele interesate trebuie să știe că, pentru asta, este nevoie de încheierea unui contract de asigurare socială cu Casa Teritorială de Pensii. Conform l

România, locul 10 la Campionatul Mondial de Polo, în ciuda unei reveniri incredibile în fața Japoniei

Gazeta Sporturilor acum o ora
Naționala masculină de polo a României a terminat Campionatul Mondial pe locul 10, după o înfrângere la limită în fața Japoniei, 19-20 (16-16). La finalul celor 4 reprize, scorul era 16-16, iar asiaticii s-au impus în urma unei runde de penalty-uri.

Vremea

București
acum

32°
mar.

22°/40°
mie.

22°/37°
joi

22°/38°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

27°
mar.

20°/34°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

21°/38°
Constanta
acum

34°
mar.

21°/35°
mie.

22°/27°
joi

23°/28°
vin.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

30°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/33°
Timisoara
acum

24°
mar.

19°/32°
mie.

20°/37°
joi

23°/40°
vin.

22°/39°