Am reputaţia de călător, mai mult, unul care-şi face prieteni în cele mai ascunse locuri din Italia, zice Al.Cistelecan, analizându-mi unul dintre volumele care adună, selectiv, note de drum: Academia de pe Gianicolo, Cartea Românească, 2008: „Turism de miracole”, titrează criticul amintit... Aşa o fi.
Totul a început, devreme, printr-o bursă norocoasă, în 1976, Marian Papahagi are rolul lui, în Umbria. Vedeam, aievea, uimit, după câteva luni de aşteptare temătoare, zidurile de fortăreaţă, Rocca Paolina, ale medievalei Perugii şi străzile pe unde a cerşit, cântând, fiul bogatului postăvar, fiu devenit sărac din iubire universală, Francisc, sfântul-poet. Assisi, unde Tudor Vianu remarcă atmosfera pacifică, iar Vintilă Horia scrie un roman celebru. Au urmat grelele trasee siciliene, de câteva ori străbătute de unul singur, două zile şi două nopţi, până la orăşelul din vestul insulei, la Mazara del Valo, locul unor întâlniri ale poeţilor din zona Mediteranei. 1982, ‘84, ‘86.
L-am văzut pe Guillevic premiat, bărbos, cu pipa şi statura sa de nostrom, un clişeu promoţional, poate, dar şi o umanitate caldă, m-am bucurat de premiul Etei Boeriu, acordat tot aici, de prietenia lui Rolando Certa, cel care invitase grupul nostru literar eterogen, dar unit, Ana Blandiana, Alexandru Andriţoiu, Ioan Alexandru, Al. Căprariu, etc. în Trinacria, numele antic al acestei vetre greceşti, ostrov al răgazului dintre două peripluri. Ulise îl vizitase, desigur. Etna fumega, ca de obicei, de la Taormina, vezi spectacolul colosal, care acum e în momentul de vârf, vulcanul expectorează lava anilor refulaţi. Mozaicurile de la Monreale străluceau, ca în urmă cu câteva veacuri, intacte, forfota străzilor te ameţea, scutere şi pizza, portocale şi politică, cartuşe de ţigări şi cartuşe de plumb, în acest mixtum compositum de civilizaţii, culturi, obiceiuri. Din orăşelul pescăresc, a