Povestea existentei gugustiucilor pe meleagurile romanesti incepe cu peste 70 de ani in urma, cand specia a patruns dinspre est si, prin expansiune naturala spre vest, au ocupat toate zonele din jurul asezarilor omenesti.
Cuibul simplu, din cateva crengute, si-l fac in copaci, dar si in jardiniere si suportul antenelor parabolice TV, ca in cazul blocului in care locuiesc eu. De ce fac lucrul acesta? De teama pasarilor rapitoare de oua si pui, ciori mai ales, care le ataca cuiburile. Multa lume confunda gugustiucii cu turturelele. Sunt rude, este adevarat, dar turturelele sunt migratoare si cu penajul mai frumos. Gugustiucul are penajul mai sters, cu un guler negru distinctiv pe partea din spate a gatului, si ramane la noi si iarna, este sedentar.
Familia Columbidae, din care fac parte impreuna cu porumbeii si turturelele, are doua caracteristici unicat in lumea pasarilor. O caracteristica este aceea a modului cum isi hranesc puii, cu "lapte de porumbel", secretat de gusa, in primele zile, si apoi cu seminte, prin regurgitare. A doua curiozitate este modul cum beau apa. Isi inchid narile cu niste membrane si sug apa. Observati-i si veti vedea diferenta fata de alte pasari. Prietenia cu ei este intarita si de faptul ca hrana le este suplimentata cu resturi alimentare menajere. Nu o data, am asistat la diverse evenimente din viata lor. De la depunerea oualor si clocitul lor, pana la hranitul puilor si primele lectii de zbor. Am asistat la construirea sumara a cuibului, la jocul nuptial (curtatul femelelor). Am urmarit, de asemenea, cum fac preluarea schimbului la clocit. Fiind pasari monogame, traind in perechi, clocesc pe rand, ea noaptea, iar el ziua. Clocitul dureaza 2 saptamani, iar puii sunt gata de zbor in alte doua saptamani. Zapada tarzie din luna martie i-a prins pe oua, dar instinctul de perpetuare a speciei i-a tinut lipiti de cuib, la o temp
