Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cetatea Făgăraşului – Legendă vie

Publicat in Buna ziua Fagaras, vineri 12 august 2011 ·

Atmosfera medievală pe străzile şi în Cetatea Făgăraşului! Un toboşar, un stegar şi un străjer au colindat ieri oraşul pentru a anunţa deschiderea festivalului realizat în cadrul proiectului „Cetatea Făgăraşului – Legendă vie“, proiect finanţat prin Programul Operaţional Regional. Pentru început, făgărăşenii şi turiştii prezenţi la cetate au avut parte de o seară de teatru medieval.

Mesajul transmis de străjer, toboşar şi străjer a ajuns la urechile oamenilor. Astfel, Sala Dietei din Cetatea Făgăraşului a fost aseară plină de zecile de făgărăşeni şi turişti veniţi să participe la deschiderea festivalului medieval.

Evenimentul a debutat cu o seară de teatru realizată în spiritul şi atmosfera tipice evului mediu. „Astăzi, fiind prima zi, am organizat o seară de teatru şi am adus Teatru „Strada“ din Braşov care va prezenta o piesă medievală numită „Misterele cavalerilor“ a spus Anemona Hermeneanu, director evenimente şi PR al manifestării.

Evenimentele programate în cadrul proiectului „Cetatea Făgăraş – Legendă vie“ sunt abia la început. În acest weekend, Cetatea fi în centrul atenţiei. Astăzi se deschide şi târgul de produse tradiţionale, iar cei care vor intra în Cetate vor avea ocazia să deguste fel de fel de produse din Ţara Făgăraşului, dar şi să asculte poveştile meşterilor populari veniţi din toată zona. Aceste activităţi fac parte dintr-un proiect selectat în cadrul Programului Operaţional Regional şi este co-finanţat de Uniunea Europeană prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională, susţinut de Guvernul României, în parteneriat cu Primăria Făgăraş.

(Mihaela BĂRGĂOANU)

Atmosfera medievală pe străzile şi în Cetatea Făgăraşului! Un toboşar, un stegar şi un străjer au colindat ieri oraşul pentru a anunţa deschiderea festivalului realizat în cadrul proiectului „Cetatea Făgăraşului – Legendă vie“, proiect fina

Articolul in Buna ziua Fagaras >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO+VIDEO. Autocar cu copii, răsturnat pe autostrada A2! A fost activat Planul Roșu de Intervenție și trimise 2 elicoptere SMURD

Ziua Constanta acum 10 ore
Un autocar s-a răsturnat pe autostrada A2 - km 50, în localitatea Sarulești, județul Călărași, pe sensul spre Constanța Având în vedere numărul persoanelor implicate pentru eficientizarea misiunii de răspuns la nivelul județului a fost activat Planu

ATENTAT sinucigaș cu bombă într-o biserică din Damasc. Cel puțin 20 de morți și 52 de răniți

Gandul acum 7 ore
Cel puţin 20 persoane au murit și 52 au fost rănite, după ce un atacator sinucigaş cu bombă s-a aruncat în aer în biserica Mar Elias din cartierul Dweila al capitalei siriene, transmite AFP. Ministerul de Interne al Siriei a anunţat că atacatorul si

Parlamentul iranian a aprobat închiderea strâmtorii Ormuz, ca represalii în urma atacului american

Ziua Constanta acum 12 ore
Parlamentul iranian a aprobat duminică închiderea strâmtorii Ormuz, ca represalii în urma atacului american asupra instalațiilor nucleare iraniene, dar decizia finală trebuie luată de Consiliului Suprem de Securitate Națională al Iranului, transmite

Dragoş Anastasiu: „Încercăm acest stil de BUSINESS privat în procesul de reformă a statului. Nu va fi ușor”

Gandul acum 5 ore
Dragoş Anastasiu, viitorul vicepremier pentru reformă în guvernul Bolojan, a declarat că premierul desemnat vrea să implementeze un „stil de business privat în procesul de reformă a statului„. Dragoş Anastasiu a precizat că planul de măsuri fiscale

Statele NATO au convenit creșterea etapizată a bugetelor apărării până la 5% din PIB / Ce țară a obținut o excepție

HotNews acum 8 ore
Statele membre ale NATO, care se reunesc începând de marți la un summit la Haga, și-au dat duminică acordul asupra creșterii treptate a cheltuielilor legate de apărare până la procentul de 5% din PIB până în anul 2035, după ce Spania, care a respins

Kelemen Hunor anunţă că UDMR rămâne la guvernare în noua coaliţie PSD–PNL–USR–UDMR/ Uniunea va avea un vicepremier - Tánczos Barna şi doi miniştri - Cseke Attila la Ministerul Dezvoltării şi Demeter András la Cultură: Vom pune statul la dietă

News.ro acum 9 ore
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat duminică seară, pe pagina sa de Facebook, că Uniunea rămâne la guvernare în noua coaliţie PSD–PNL–USR–UDMR şi că va avea un vicepremier, pe Tánczos Barna, şi doi miniştri - Cseke Attila la Ministerul Dezvoltări

Kelemen Hunor, despre planul fiscal: Vor fi două cote TVA. Rămâne 19%

Mediafax acum 7 ore
„În programul de guvernarea scrie că trebuie să creștem veniturile, ceea ce este și în acordul cu Comisia. Noi avem în acest moment un deficit uriaș și există o procedură de la Comisie împotriva statelor care au depășit un anumit procent de deficit.

Cei patru miniștri PNL din viitorul Guvern / Ilie Bolojan: Foarte probabil mâine se va semna protocolul coaliţiei

HotNews acum 12 ore
Conducerea PNL a validat, duminică, propunerile de miniştri pentru viitorul guvern, condus de Ilie Bolojan. Anunțul a fost făcut chiar de Bolojan, președinte interimar al PNL, care a prezentat și calendarul probabil al învestirii noului executiv. „A

Kelemen Hunor: Acordul politic e gata. Rotativa este inclusă

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Protocolul de constituire a Coaliţiei de guvernare care va fi semnat luni este gata, în acesta fiind inclusă şi rotativa guvernamentală, a anunţat preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, transmite Agerpres

Marius Tucă Show începe luni, 23 iunie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Gandul acum 7 ore
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

18°
lun.

18°/33°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

23°/37°
Iasi
acum

18°
lun.

18°/28°
mar.

16°/32°
mie.

16°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

15°
lun.

15°/28°
mar.

20°/29°
mie.

21°/27°
joi

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

15°/32°
mar.

16°/28°
mie.

18°/31°
joi

20°/32°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/33°
mar.

17°/33°
mie.

20°/37°
joi

23°/39°