Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Legumele din Piaţa volantă din Alba Iulia, căutate de gospodine. Vezi preţurile pentru cele mai vândute produse

Publicat in Alba24, vineri 12 august 2011 ·

Piața volantă din Cetate a atras în aceste zile gospodinele din Alba, care se pregătesc pentru sezonul în care pun murăturile pentru iarnă. Chiar dacă unii clienţi se plâng că programul de funcţionare al pieţei nu este unul dintre cel mai inspirat, având în vedere că la orele la care angajaţii ies de la serviciu, vinerea, nu se mai prea găsesc produse, totuşi, tarabele din această locaţie sunt preferate pentru marfa comercializată de producătorii individuali.

Gospodinele au avut de ales, vineri, între vinete, ardei, castraveciori, gogonele, doar câteva dintre legumele care vor umple cămările în această iarnă. Acestea au căutat cele mai mici preţuri şi au negociat pentru fiecare kilogram de legume cumpărat.

De partea cealaltă, vânzătorii s-au bucurat că își pot valorifica marfa. Cele mai achiziționate produse au fost castraveții, roșiile, ardeii, varza sau vinetele, alături de cimbru sau mărar. Prețurile au fost pe măsură. Un kilogram de roșii, spre exemplu, provenite din zona Teiuș s-a vândut cu 2,5 lei, iar kilogramul de ardei sau castraveți s-a comercializat cu 2 lei. Kilogramul de varză costă de între 1 leu şi 1,5 lei. O legătură de mărar uscat se poate cumpăra cu 1 leu, iar una de cimbru verde cu 2 lei.

Comercianții spun însă că, față de anii trecuți, vânzările sunt mai mici. Pe lângă faptul că o cauză a scăderii vânzărilor ar putea fi micşorarea veniturilor albaiulienilor, un aspect sesizat de clienţi a fost şi faptul că piaţa este deschisă într-un interval de timp (8.00 – 18.00) care-i favorizează doar pe cei care nu au un serviciu şi că mai eficient ar fi ca vânzătorii să vină sâmbăta.

URL scurt: http://alba24.ro/?p=35530

Piața volantă din Cetate a atras în aceste zile gospodinele din Alba, care se pregătesc pentru sezonul în care pun murăturile pentru iarnă. Chiar dacă unii clienţi se plâng că programul de funcţionare al pi

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atac violent în Germania. Pietoni spulberați de o mașină

Ziua Constanta acum 24 minute
Un bărbat a intrat cu mașina în mulțime, relatează portalul de știri „Mannheim 24”. Din primele informații, mai multe persoane sunt rănite. Un reporter al agenției de știri dpa relatează că o persoană este întinsă pe stradă, fiind acoperită cu o pre

Legile care permit doborârea dronelor rusești care intră în spațiul românesc au fost blocate de AUR, POT și SOS. Contestație la CCR

Ziare.com acum 48 minute
Pe 26 februarie, două legi importante au trecut de Senat, în contextul unei mari controverse politice. Aceste legi vizează reglementarea utilizării dronelor de către Armata României pentru a apăra teritoriul național, însă exista posibilitatea ca el

Inspecția Judiciară sesizată să verifice în ce condiții au primit frații Tate permisiunea să plece din țară

Ziare.com acum 2 ore
Mai mulți parlamentari USR au sesizat Inspecția Judiciară (IJ) pentru a clarifica circumstanțele în care procurorii DIICOT le-au permis fraților Tate să părăsească România. Sesizarea a fost înaintată de parlamentarii Oana Murariu, Stelian Ion, Alexa

Sebastian Stan, pe covorul roșu alături de mama sa, la Premiile Oscar. Actorul român n-a obținut niciun trofeu

Ziua Constanta acum 4 ore
Sebastian Stan a apărut cu mama lui, Georgeta Orlovschi, la Premiile Oscar 2025. Apariția românului a fost cu atât mai elegantă deoarece alături de el a avut-o și pe Annabelle Wallis, actrița care îi e iubită. Actorul român în vârstă de 42 de ani, a

Ion Iliescu împlinește astăzi 95 de ani

Ziua Constanta acum 3 ore
Fostul președinte al României, Ion Iliescu împlinește azi, 03 martie, vîrsta de 95 de ani. Ion Iliescu (n. 3 martie 1930, Oltenița, Călărași, România) a condus statul român în trei rânduri, ca președinte al CFSN între 22 decembrie 1989-1992, apoi c

Contestația lui Călin Georgescu, amânată.„Sunt nevinovat! Este un dosar politic“

Ziua Constanta acum o ora
Călin Georgescu s-a prezentat luni la sediul Judecătoriei Sectorului 1, unde trebuia să se judece contestația pe care a depus-o față de măsura controlului judiciar, în dosarul în care este cercetat penal pentru șase infracțiuni, printre care instiga

Rezervele valutare la Banca Naţională a României au crescut la finalul lunii februarie la 62,593 miliarde euro

News.ro acum 57 minute
Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) au crescut la finalul lunii februarie la 62,593 miliarde euro, faţă de 60,837 miliarde euro la 31 ianuarie 2025, anunţă banca centrală. ”La 28 februarie 2025, rezervele valutare la Banca Naţiona

Planşeul de la Unirii, runda doi. Băluţă, apel la Nicuşor Dan să semneze avizul

Mediafax acum 2 ore
„Maniera în care primarul general tratează siguranţa oamenilor şi urgenţa refacerii planşeului Unirii, nu mai onestitate nu este. Dimpotrivă, din punctul meu de vedere este un dezinteres total din partea domniei sale faţă de oamenii care l-au ales,

Ponta: Predoiu, „băiatul de mingi” al Sistemului, gata oricând să execute ordinele sorosiştilor

Mediafax acum o ora
„România are nevoie de o schimbare radicală, pentru că asta vor românii şi pentru că acesta este interesul nostru naţional suveran! Iar eu voi pune întotdeauna România pe primul loc! Această schimbare şi această voinţă legitimă a poporului vor învin

Medici din cadrul Spitalului Județean de Urgență Giurgiu, trimiși în judecată pentru infracțiuni de corupție

Ziua Constanta acum 2 ore
Ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Giurgiu au efectuat acte de procedură penală într-un dosar penal în care, la data de 24.02.2025, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă

Vremea

București
acum

10°
lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/16°
Iasi
acum

lun.

-0°/6°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-0°/7°
mar.

1°/10°
mie.

2°/13°
joi

4°/15°
Timisoara
acum

10°
lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/17°