O nouă carte semnată Ioan Es. Pop este un eveniment peste care nu se poate trece, mai ales că, citindu-i poemele, ai sentimentul că pămîntul de sub picioare se prăbușește și te-ai mutat cu totul într-o lume prin care deși simți că ai trecut cîndva și căreia îi recunoști unele contururi. Aceasta poartă însemnele acute ale poeziei celui care a debutat prin Ieudul fără ieșire. Nenorocul, vina, frica de fericire, inadaptarea, ascunderea, spiritualitatea redusă la datele existenței zilnice, toate și-au găsit o formă unică și irepetabilă în poezia lui Ioan Es. Pop. Pentru mine nu există nici o îndoială în privința faptului că această poezie începe odată cu publicarea volumului de debut, neavînd un precedent în literatura română de dinainte de 1989. Bineînțeles, mi s-ar putea răspunde amintindu-mi-se că și optzeciștii aduceau cu ei o poezie a cotidianului. Însă la Ioan Es. Pop acest cotidian nu conține jocuri ale intertextualității sau pastișe ale literaturii altora. La fel ca și în celelalte volume, în Unelte de dormit poezia intră în existență fără a fi cunoscut o preexistență. Poezia lui Ioan Es. Pop începe odată cu autorul ei. Din acest motiv el este unul dintre cei mai influenți poeți debutați după 1990. Am stat și m-am gîndit ce trăsături distincte fac posibile originalitatea și autenticitatea poemelor sale și de fiecare dată am ajuns la același răspuns. Este o poezie care, deși îți aduce înaintea ochilor o existență obișnuită, un destin lipsit de orice aură – mă gîndesc și la dorința mărturisită a poetului de a părea în rînd cu lumea –, aceasta îmbracă hainele artistice ale unei poezii oraculare. Altfel spus, Ioan Es. Pop scrie o literatură care rămîne suspendată în viață, dar care folosește o limbă de dincolo de viață, aproape orfică. Iată și două afirmații ale autorului care susțin o asemenea caracterizare: „Lumea este ceva amorf și profund ambiguu pentru ce