Când, în ediţia de 1 aprilie, cotidianul "Obiectiv" a publicat o păcăleală legată de construcţia podului peste Dunăre de către o companie chineză, nu au fost puţini cei care au crezut că visele pot deveni realitate peste noapte, cu bani veniţi pe un tobogan made in China.
Întors pe toate feţele, din vremurile pionierilor şi şoimilor patriei, până în cele ale tranziţiei postdecembriste, proiectul unui pod peste Dunăre între Brăila şi Tulcea a stârnit atâtea patimi, a înflăcărat şi a decepţionat atâtea inimi, a adus atâtea voturi şi a strâns atâtea minciuni în jurul lui, încât s-ar putea scrie o serie întreagă de romane mai mult sau mai puţin fantastice despre miile de oameni care stau cu gura căscată de fiecare dată când cineva promite că va construi la Brăila ceea ce Apolodor din Damasc a reuşit să facă în urmă cu vreo 2.000 de ani la Drobeta.
Corului de făcători de poduri la Brăila i s-a alăturat de săptămâna aceasta şi Guvernul Boc, care a plecat în China să caute bani pentru proiecte de interes naţional. Asta în contextul în care preşedintele Traian Băsescu avertiza, cu câteva luni în urmă, că miniştrii Cabinetului Boc trebuie să aibă grija "să nu cadă în plasa unei poveşti de genul «să luăm nişte bani din China»". Aşa se face că premierul Emil Boc, însoţit de ministrul Transporturilor Anca Boagiu, cel al Economiei Ion Ariton, de ministrul de Externe Teodor Baconschi, precum şi de un grup de oameni de afaceri, a plecat miercuri spre Beijing, în încercarea de a negocia mai multe proiecte economice pentru care statul caută finanţare. Premierul va avea discuţii atât cu preşedintele chinez Hu Jintao, cu premierul Wen Jiabao, cât şi cu reprezentanţii unor mari companii chineze, deţinute de stat. Printre temele discuţiei se va afla, fireşte, şi cea a podului Brăila-Tulcea, pod pe care l-au făcut de-a lungul timpului, pe spate, Ceauşescu, Lungu, Si