Bibliografia şi, evident, biografia istoricului şi criticului literar, poetului, traducătorului şi memorialistului Basil Munteanu (1897–1972), surprind printr- o sumă de necunoscute ce se impun a fi cercetate şi elucidate cu maximă atenţie atât în România, cât şi în Franţa.
Profilurile propuse de Marin Bucur1, Florin Manolescu2 şi Cristian Florin Popescu3 sunt clare, convingător conturate şi au capacitatea de a ne invita la o lectură profundă şi integrală a operei unuia dintre cei mai însemnaţi istorici literari şi comparatişti pe care România i-a trimis într-un lung, dureros şi parcă nesfârşit exil, de unde trebuie să-l recuperăm şi să-l restituim.
Un instrument excepţional, care ne facilitează cunoaşterea biografiei, bibliografiei şi a lumii universitare şi culturale în care a trăit şi a creat Basil Munteanu, îl constituie cartea Corespondenţe4, gândită şi restituită de soţia şi colaboratoarea sa, Emmanuela Munteanu.
Astăzi, la aproape opt luştri de la dispariţia lui Basil Munteanu, nu avem, încă, o carte sau două care să cuprindă epistole trimise de profesorul şi istoricul literar.
De asemenea, nu s-au publicat numeroasele misive primite de la cărturarii, savanţii şi erudiţii învăţaţi ai Europei, pe care i-a cunoscut şi i-a apreciat, aşa cum rezultă din mărturiile contemporanilor şi ale sale.
Epistolele trimise prozatorului Mihai Niculescu (1909–1994) şi care se publică, acum, întâia oară, se constituie în câteva pilduitoare mărturii privitoare la exil şi condiţia exilatului, precum şi la activitatea de cercetare ştiinţifică şi academică, pe care o desfăşurau unii dintre intelectualii români.
Opiniile, sugestiile şi informaţiile privind antologia Omul şi pământul românesc în lumina literaturii noastre5 sunt obiective, juste, iar Mihai Niculescu a operat în consecinţă.
*
Paris, 19 oct[ombrie] 1952 @N
