Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cavalerii au intrat în Cetatea de Scaun a Sucevei FOTO

Publicat in Adevarul, vineri 12 august 2011 ·

Azi, la ora 16.45 este programat primul turnir din cadrul Festivalului de Artă Medievală. Cavaleri călare se vor lupta cu săbii și lănci sub privirile încântate ale spectatorilor. De asemenea, pe parcursul zilei vor avea loc diferite activități cu specific medieval.

Aseară târziu, în jurul orei 23.00, toți cei peste 200 de participanți la ediția din acest an a Festivalului Medieval de Artă au intrat în Cetatea de Scaun a Sucevei, după o defilare pe străzile Sucevei de mai bine de două ore.

Cavalerii, domnișoarele, actorii și muzicanții au fost admirați pe tot parcursul drumului lor de sute de suceveni care i-au așteptat în stradă cu zecile de minute sau mai mult.

Pe drumul spre Cetatea de Scaun, casa lor timp de patru zile, participanții la festival au făcut spectacol și i-au invitat pe toți cei pe care i-au întălnit să vină să-i vadă în spectacol.

Azi, la ora 16.45 este programat primul turnir din cadrul Festivalului de Artă Medievală. Cavaleri călare se vor lupta cu săbii și lănci sub privirile încântate ale spectatorilor. La ora 17.30, în curtea interioară a Cetăţii de Scaun va avea loc deschiderea oficială a celei de-a cincea ediţii a Festivalului de Artă Medievală „Ştefan cel Mare“ Suceava. Pe tot parcursul zilei vizitatorii vor avea de ales între şcoli de dans, piese de teatru pentru copii, şcoala de tir şi ateliere de lupte şi turniruri.

Inedit va fi concursul de supravieţuire „O noapte în cetate“. Toate evenimentele sunt inspirate din documentele istorice oficiale studiate de specialişti din cadrul Complexului Muzeal Bucovina. Astfel, timp de patru zile, va fi reînviată atmosfera Sucevei medievale.

Preţul unui bilet de intrare în Cetatea de Scaun în perioada Festivalului de Artă Medievală va fi 6 lei pentru adulţi, iar în cazul copiilor, pensionarilor şi studenţi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Social-democraţii, în şedinţă de Birou Permanent Naţional, luni, pentru a decide dacă susţin proiectul de lege al PNL care dă posibilitatea preşedintelui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare

News.ro acum 4 ore
Conducerea PSD se reuneşte, luni, începând cu ora 11.00, pentru a decide dacă susţine, în Parlament, proiectul de lege depus de PNL care dă posibilitatea preşedintelui Klaus Iohannis, încă în funcţie, să candideze ca independent pe lista PNL la aleg

Zeci de atacuri aeriene israeliene asupra sudului şi estului Libanului: presa oficială

Mediafax acum o ora
Agenţia oficială libaneză National News Agency a declarat că „avioanele de război inamice au lansat peste 80 de atacuri aeriene în jumătate de oră”, vizând zone din sudul Libanului. Atacurile s-ar fi produs simultan cu „raiduri intense în zona Văii

Janet Jackson, declarație controversată despre Kamala Harris. „Ştiţi ce se spune? Ea nu este de culoare, asta am auzit”

HotNews acum 38 minute
Cântăreaţa Janet Jackson a vorbit, într-un interviu acordat cotidianului britanic The Guardian, despre alegerile prezidenţiale din SUA. Întrebată despre potenţiala victorie a Kamalei Harris, care ar putea deveni şi prima femeie de culoare care va oc

Nivelul Dunării a crescut alarmant. Autoritățile verifică din elicopter zonele cu risc de inundații

Ziare.com acum 23 minute
Debitul fluviului Dunărea continuă să crească alarmant. Duminică, 22 septembrie, la intrarea în țară, în zona Baziaș, Dunărea a înregistrat un debit de 6.100 metri cubi pe secundă, cu mult peste media multianuală pentru luna septembrie, transmite Ap

Accident grav în București, provocat de o adolescentă fără permis: 6 mașini au fost distruse

Ziare.com acum o ora
Un accident grav provocat de o tânără de 17 ani a avut loc duminică noapte în Sectorul 3 al Capitalei. Adolescenta fără permis nu a oprit la semnalele agenților pentru un control de rutină, astfel că polițiștii au pornit în urmărirea ei. Din cauza v

Nouă civili au fost răniţi într-un atac aerian rusesc în Zaporojie, afirmă oficialii ucraineni

Mediafax acum 3 ore
Salvatorii au evacuat locuitorii din mai multe clădiri de apartamente avariate, a declarat Ministerul ucrainean de Interne pe Telegram. Ministerul a adăugat că, potrivit informaţiilor preliminare, Rusia a folosit bombele sale aeriene ghidate KAB pen

Kamala Harris câștigă teren în fața lui Donald Trump. Ce arată cele mai recente sondaje

Ziare.com acum 2 ore
Vicepreşedinta SUA, Kamala Harris, îl devansează pe rivalul republican Donald Trump cu 5 puncte procentuale, într-un sondaj NBC News publicat duminică, 22 septembrie, din care rezultă că respondenţii au ajuns să aibă o opinie mai favorabilă despre e

USR Cluj și-a desemnat candidații pentru alegerile parlamentare

NapocaNews acum 38 minute
Lista USR Cluj pentru Camera Deputaților va fi deschisă de Oana Murariu (36 de ani), avocată, președinta filialei județene și deputată în funcție, în timp ce la Senat, primul pe listă va fi Ciprian Rus (43 de ani), IT-st, vicepreședinte al organizaț

O adolescentă de 16 ani a lovit cu mașina cinci autoturisme parcate, după o urmărire ca-n filme, în București

HotNews acum o ora
O adolescentă de 16 ani a lovit cinci autoturisme parcate pe o stradă din Sectorul 3 al Capitalei, după ce un echipaj de poliție a pornit în urmărirea fetei, care a refuzat să oprească la semnalele ofițerilor. „La data de 23 septembrie 2024, în juru

CFR: Traficul feroviar pe secţia de circulaţie Turceni – Filiaşi, întrerupt din cauza deraierii locomotivei unui tren de marfă, reluat după 8 ore/ Accidentul, investigat de către o comisie AGIFER

News.ro acum o ora
Traficul feroviar pe secţia Turceni – Filiaşi, oprit temporar, din cauza deraierii peste macazul 15/23 din staţia Turceni a locomotivei unui tren de marfă care aparţine operatorului privat de transport feroviar de marfă Constantin Rail Logistic, a f

Vremea

București
acum

21°
lun.

17°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/28°
Iasi
acum

18°
lun.

14°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/26°
Constanta
acum

24°
lun.

18°/24°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/20°
joi

13°/26°
Timisoara
acum

18°
lun.

14°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

15°/26°