Mesajul a fost trimis. Multumesc!

L-a înfruntat pe Platini

Publicat in Adevarul, vineri 12 august 2011 ·

„Adevărul“ îţi prezintă săptămânal povestea numelor mari din fotbalul nostru. Astăzi e rândul unuia dintre cei mai mari arbitri din România, Ioan Igna, ultimul central din ţara noastră care a fluierat la un campionat mondial. Ioan Igna este singurul arbitru român care a fost prezent la un Campionat Mondial, un Campionat European, o Olimpiadă şi a oficiat şi într-o finală de Cupa Campionilor.

Povestea lui Ioan Igna începe foarte aproape de Stadionul UTA. Născut lângă arenă, drumul până pe terenul de fotbal a venit de la sine. „Locuiam la doar o sută de metri de stadion, iar ca orice copil din vremurile alea, voiai să joci fotbal. Pe la 8 ani m-am dus la secţia de fotbal de la UTA şi am jucat acolo la toate grupele de vârstă. La 18 ani am reuşit o performanţă deosebită: am ieşit campionii României după o finală cu Dinamo", a rememorat Igna. După această performanţă a fost selecţionat şi la echipa naţională de juniori şi de tineret, unde a luat parte la mai multe turnee din străinătate. „Am fost cu naţionala de tineret într-un turneu în Africa, la finalul căruia am fost primiţi de împăratul Etiopiei, care ne-a felicitat", ne-a dezvăluit fostul şef al Comisiei Centrale a Arbitrilor.

Ioan Igna a decis să se facă arbitru după o discuţie cu un prieten, care l-a convins să se apuce de arbitraj. „Eram la un ştrand din Arad şi un prieten m-a convins să iau această decizie", a povestit arădeanul. Igna a parcurs foarte repede toate etapele arbitrajului. „Într-un an am luat toate categoriile. În sezonul '76-'77 am promovat din C în B şi apoi în A. În vara lui '77 am arbitrat finala Cupei României dintre Universitatea Craiova şi Steaua, scor 2-1. Atunci s-a născut Craiova Maxima. Ăsta a fost primul mare meci pe care l-am arbitrat", rememorează Igna.

Apoi a continuat. „În 1980 am fost singurul român invitat la Campionatul European de juniori din RDG, und

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 8 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 12 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 10 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 11 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 10 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 10 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum 6 ore
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Vremea

București
acum

18°
dum.

18°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

17°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

18°
dum.

18°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

13°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°