* primul gol s-a marcat după o fază fixă * brăilenii au continuat să atace * "Am făcut un joc bun, cu toate că terenul a fost foarte greu", a declarat antrenorul Viorel Ion
Miercuri, CF Brăila a învins cu 2-0 într-o partidă de verificare satelitul "câinilor roşii", ambele goluri ale învingătorilor fiind înscrise în prima repriză de Călin şi Pălimaru.
Formaţia brăileană a avut un mare apetit ofensiv, şi-a dominat clar adversara de antrenament, însă doar de două ori, elevii lui Viorel Ion au reuşit să trimită mingea în plasa porţii dinamoviste.
Primul gol s-a marcat după o fază fixă, brăilenii au obţinut un corner în minutul 27, Otvos a centrat în careul dinamovist, de unde Călin a reluat mingea cu capul în plasă. Brăilenii au continuat să atace şi după un un-doi, Borbely - Pălimaru, cel de-al doilea a marcat pentru 2-0, acesta fiind şi rezultatul final al amicalului.
CF Brăila a avut numeroase şanse de a se distanţa pe tabela de marcaj însă Gabriel Ion în două rânduri, Pălimaru sau Borbely s-au întrecut în ratări, multe dintre aceste faze fiind aplaudate de spectatorii prezenţi în număr mare la meci.
Formaţia brăileană a mai irosit o situaţie rarisimă de a marca, tot în prima repriză, prin Moise, mingea şutată de brăilean ţintind bara porţii dinamoviştilor.
"Am făcut un joc bun, cu toate că terenul a fost foarte greu din cauza ploii care a căzut pe durata partidei. Echipa noastră a crescut în omogenitate şi acest lucru s-a văzut clar pe parcursul meciului. Ne-am depăşit adversara la toate capitolele, pot să spun că am făcut faza defensivă foarte bine, am închis toate căile de acces spre careul nostru şi ne-am creat numeroase ocazii de gol, mai ales în prima repriză pe care, din nefericire, le-am irosit cam uşor. Sper ca până la startul sezonului competiţional să eliminăm carenţele din jocul nostru", a d