Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un primar din New Mexico a semnat beat contracte de un million de dolari

Publicat in Adevarul, vineri 12 august 2011 ·

În timp ce era în stare de ebrietate, un primar a semnat nouă contracte cu o companie din California. Martin Resendiz , primarul oraşului Sunland Park, este dat în judecată de către reprezentanţii companiei californiene, pentru suma de un million de dolari.

Primarul localitaţii din New Mexico a recunoscut că era beat în timp ce semna contractele şi că nu şi-a dat seama ce a semnat.

"Băusem prea mult în ziua în care am semnat şi nu am ştiut ce fac", declară acesta, care ocupă funcţia de primar din 2008.

Contractele au fost semnate cu o firmă de design arhitectural din California. Reprezentanţii companiei au dat municipalitatea în judecată, solicitând despăgubiri de 1 milion de dolari pentru neonorarea contractelor.

Înainte de a semna, primarul spune că a băut împreună cu reprezentanţii companiei. Acestia neagă acuzaţiile şi spun că primarul nu era beat.

Consilierul oraşului, Daniel Salinas, a declarat sub jurământ că era şi el în stare de ebrietate la semnarea contractului, după ce a băut cu primarul la un restaurant. În urma acestei declaraţii Salinas a fost demis.

Unul dintre avocaţii implicaţi în proces a spus că este pentru prima dată în cariera sa când cineva recunoaşte că a semnat un document în timp ce era in stare avansată de ebrietate, informează huffingtonpost.com

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avion de vânătoare american, doborât într-un „caz aparent de foc aliat” deasupra Mării Roşii

Mediafax acum 58 minute
Ambii piloţi au fost salvaţi, unul dintre ei cu răni minore, după „cazul aparent de foc aliat”, care este în curs de investigare, a declarat Comandamentul Central al SUA. Avionul de luptă era un F/A-18 Hornet care zbura de pe portavionul Harry S. Tr

Călin Georgescu, i s-a adresat direct lui Klaus Iohannis: Pleacă acum de la Cotroceni!

NapocaNews acum 40 minute
Călin Georgescu, candidatul independent clasat pe primul loc în primul tur la alegerile prezidențiale – anulate ulterior de CCR – i s-a adresat direct lui Klaus Iohannis, pe care l-a invitat să plece de la Cotroceni. Din punctul său de vedere, după

Klaus Iohannis se consultă cu partidele parlamentare pentru desemnarea premierului. PSD îl vrea pe Ciolacu premier în continuare

Adevarul acum o ora
Președintele Klaus Iohannis urmează să se consulte duminică, 22 decembrie, cu liderii partidelor parlamentare, pentru desemnarea prim-ministrului.

Horoscop pentru duminica, 22 decembrie 2024. Se întrezăresc cheltuieli pentru una din zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Din cauza nefinalizării unor activitati profesionale, se pare ca in aceste zile trebuie sa continui munca de la serviciu. Totusi regândește-ți programul de lucru, deoarece riști sa te epuizezi inutil. Colegii te provoaca, insa sefii te susti

Trump ameninţă că va recâştiga controlul asupra Canalului Panama: „Această escrocherie va înceta imediat”

HotNews acum 59 minute
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a atacat ceea ce a numit taxele „ridicole” percepute navelor americane care folosesc Canalul Panama. El a ameninţat că va cere Statelor Unite să recapete controlul asupra căii navigabile, informează AFP, citat

Doliu în trupa Proconsul. „Vălică al nostru a plecat și el, prea devreme”

HotNews acum 11 ore
Valentin Petricenco, unu dintre membrii fondatori ai trupei Proconsul, s-a stins din viață. Anunțul a fost făcut de formație pe pagina de Facebook. „Cu profundă durere, am aflat azi că Vali nu mai este! Vălică al nostru a plecat și el, prea devreme.

„Dacă Putin atacă, trebuie să fim pregătiţi să purtăm război”. Avertisment de ultimă oră transmis de Berlin

HotNews acum 9 ore
Forţele germane trebuie să fie pregătite pentru război, ceea ce înseamnă că este nevoie de mai multe cheltuieli în domeniul militar, a afirmat ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, într-un interviu acordat grupului media Funke, potrivit Pol

Drumul din Sinaia către Cota 1400 a fost închis sâmbătă din cauza zăpezii

Libertatea acum o ora
Drumul care face legătura între staţiunea Sinaia şi Cota 1400 din Munţii Bucegi a fost din nou închis, sâmbătă seară, măsura fiind luată din cauza stratului de zăpadă care a acoperit carosabilul. Tronsonul de drum care urcă prin munte este greu de d

Aplicaţia TikTok, interzisă timp de un an în Albania ca urmare a uciderii unui adolescent

News.ro acum 13 ore
Albania a anunţat sâmbătă o interdicţie de un an pentru TikTok, populara aplicaţie de videoclipuri scurte, în urma uciderii unui adolescent luna trecută, care a stârnit temeri cu privire la influenţa social media asupra copiilor, relatează Reuters.

Întâlnire-surpriză în Ucraina: Șeful CIA a venit să discute cu Zelenski

HotNews acum 11 ore
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat sâmbătă că s-a întâlnit cu directorul CIA, William Burns, în Ucraina, deşi acest tip de întâlnire este rar dezvăluit de la invazia lansată de Rusia, comentează AFP. „Bill Burns a făcut ultima sa

Vremea

București
acum

dum.

2°/6°
lun.

1°/7°
mar.

7°/10°
mie.

4°/7°
Iasi
acum

-2°
dum.

-2°/4°
lun.

-0°/5°
mar.

5°/8°
mie.

2°/5°
Constanta
acum

dum.

0°/5°
lun.

4°/10°
mar.

10°/10°
mie.

6°/9°
Cluj-Napoca
acum

-3°
dum.

-3°/3°
lun.

-1°/3°
mar.

1°/4°
mie.

1°/5°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/4°
lun.

1°/7°
mar.

0°/4°
mie.

2°/7°