Universitarul orădean Valentin Chifor îmi prilejuieşte o reîntîlnire, de data asta doar spirituală, publicînd scrisorile ce i s-au adresat, cu profesorul orădean Traian Blajovici (1919-1988), pe care l-am cunoscut şi preţuit.

Încă pe cînd eram elev de liceu, acesta mi-a pus în mînă, pentru prima oară, o carte în măsură să mă fascineze, Istoria mare a lui G. Călinescu. Alături de colegii săi, Titus Costin şi Eugen Groza, Traian Blajovici, „vioara întîi” a trinităţii în cauză, era un amator neostenit al cenaclului literar din Oradea, al cărui preşedinte, la vîrsta de 17 ani – onoare neverosimilă – s-a văzut numit subsemnatul. Amintirile acelei perioade se îmbulzesc acum, neputîndu-se desprinde de figura acestui dascăl de mare vocaţie. Jonglînd cu subtilităţile gramaticeşti, Traian Blajovici putea aborda orice subiect de literatură cu o lejeritate şi cu o vervă în care punea mai totdeauna un pigment de umor. Congener al membrilor Cercului literar de la Sibiu (a urmat cam în acelaşi timp cu corifeii acestuia, pe care însă, din cîte mi-am dat seama, nu-i prea simpatiza, cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie de la Cluj-Sibiu), Traian Blajovici a mers pe calea unei cariere didactice în care a excelat. Epistolarul alcătuit de Valentin Chifor, cel ce l-a însoţit multă vreme într-o „aventură intelectuală”, care i-a purtat pe amîndoi în mediul Institutului Pedagogic din Oradea (actualmente înălţat la rang de universitate sadea), dezvăluie o reţea de relaţii cu un număr apreciabil de personalităţ i culturale. O seamă de condeie cunoscute au găsit de cuviinţă a i se adresa dascălului orădean, între care Al. Andriţoiu, Ştefan Baciu, Ileana Berlogea, Amita Bhose, Gheorghe Bulgăr, Augustin Buzura, Nicolae Carandino, Ştefan J. Fay, Adrian Marino, Ioana Em. Petrescu, Marius Sala, George Sbârcea, Gabriel Ţepelea, Gheorghe Vrabie. I. Zamfirescu califica întîlnirile sale cu B