Iunie, 1944. În Europa, războiul continuă să ceară victime care după aceea sunt declarate eroi. În Pacific, fanatismul japonez nu dă semne de oboseală. În schimb, în America, e linişte. În Newark, New Jersey, e linişte.

E cald, torid chiar, dar linişte. Lumea îşi vede de treabă. Câţiva, mai ghinionişti, află că le-au murit copii în război, dar cu cei mai mulţi viaţa e blândă. Iar dacă eşti copil, ei bine, dacă eşti copil, chiar n-ar trebui să-ţi faci griji. Teoretic.

Eugene Bucky Cantor e un evreu mândru. Nu arogant, dar mândru. Deşi mama i-a murit la naştere, iar taică-său e mai tot timpul în închisoare, Bucky a crescut frumos. La propriu şi la figurat. La propriu, pentru că e un tânăr vânjos, cu umeri laţi şi braţe puternice, un tânăr sportiv care aruncă suliţa ca nimeni altul, la figurat, pentru că Bucky e întruchiparea onestităţii şi responsabilităţii. A fost educat de bunicii dinspre mamă, oameni simpli, dar dedicaţi, care i-au cizelat caracterul, transformându-l în idolul puştilor din Newark, un idol în carne şi oase pe care îl poţi vedea zilnic pe terenul de sport al şcolii de pe Chancellor Avenue, unde, la numai douăzeci şi trei de ani, este noul profesor de sport, iar pe perioada verii, supraveghetor conştiincios al terenului de joacă din cartierul Weequahic.

Dar ce caută un tânăr capabil şi dedicat ca acesta pe terenul de joacă al cartierului Weequahic, când ar putea lupta cu arma în mână împotriva nemţilor undeva în Franţa sau în Belgia? Într-adevăr, dacă ar fi fost după domnul Cantor, exact acolo s-ar fi aflat, făcând exact asta, numai că nimeni nu-i perfect, iar imperfecţiunea domnului Cantor constă în vederea lui slabă, care i-a determinat pe recrutori să-i respingă cererea de înrolare. Aşa că domnul Cantor a rămas în Newark, unde-şi vede de treabă supraveghind cu devotament copiii. Cu Devotament, Dârzenie şi Disciplină, cei trei