După eliminarea prematură a deţinătorului titlului Andy Murray, surprizele au continuat miercuri în turneele de tenis de la Rogers Cup, găzduite de Montreal (masculin) şi Toronto (feminin). Caroline Wozniacki, nr. 1 WTA, a fost învinsă de italianca Roberta Vinci (locul 22 WTA), scor 6-4, 7-5. La fel ca Murray, Wozniacki era deţinătoarea titlului la turneul din Canada. Spaniolul Rafael Nadal, dublu câştigător al Openului Canadei, a fost eliminat încă din turul 2 de croatul Ivan Dodig. Fostul lider mondial s-a impus rapid în primul set, scor 6-1, dar a fost de nerecunoscut în seturile următoare, pe care le-a pierdut la tiebreak. Nadal a servit pentru meci la 5-3 în decisiv, dar nu a putut încheia partida în favoarea sa. Ultima oară când Nadal a fost eliminat în turul 2 al unui turneu Masters a fost în 2008, la Roma, fiind învins atunci de compatriotul său Juan Carlos Ferrero. La dublu, perechea româno-suedeză Horia Tecău/Robert Lindstedt, favorita nr. 6 a competiţiei, a ratat calificarea în sferturile de finală, fiind învinsă de cuplul Wawrinka-Tsonga, scor 6-3, 6-2.
Halep a rezistat doar un tur
Simona Halep nu a reuşit să reediteze jocul bun din primul tur al turneului de la Toronto şi a cedat în manşa secundă. După ce a trecut de nr. 15 mondial, Svetlana Kuznetsova, constănţeanca nu a avut replică în faţa cehoaicei Lucie Safarova (nr. 32WTA). Aceasta din urmă a trimis-o acasă pe Halep după ce a învins-o fără drept de apel, scor 6-2, 6-4. Pentru accederea în turul secund la competiţia canadiană, dotată cu premii totale de peste 2 milioane de dolari, Halep va primi 70 de puncte în clasamentul WTA şi un cec în valoare de 10.500 de dolari. După eliminarea prematură a deţinătorului titlului Andy Murray, surprizele au continuat miercuri în turneele de tenis de la Rogers Cup, găzduite de Montreal (masculin) şi Toronto (feminin). Caroline Wozniacki, nr