Pentru iubitorii baletului care frecventau spectacolele Operei din Bucureşti în perioada anilor 1960-1970, Sergiu Ştefanschi rămâne o legendă: un artist cu un trup frumos şi expresiv, elegant şi rafinat, un model al interpretului de dans clasic, pogorât, parcă, din poveste. Rămân memorabile apariţiile sale în prinţul Albert din „Giselle”, Siegfried din „Lacul lebedelor”, Desiré din „Frumoasa din pădurea adormită”, „Spărgătorul de nuci”, Mercuţio din „Romeo şi Julieta” şi multe altele. În 1960 el s-a reîntors de la Şcoala Vaganova unde şi-a făcut studiile cu o bursă a statului român şi-a fost primit imediat la Operă, ca prim solist.

Mihai-Alexandru Canciovici: Cum te-ai format tu la celebra Şcoală Vaganova de dans clasic de la St. Petersburg?

Sergiu Ştefanschi: Am primit o bursă din partea statului român pentru a pleca să studiez în Rusia. Eram câţiva copii printre care: Magdalena Popa, Leni Dacian, Rodica Simion, Luminiţa Dumitrescu, Liliana Diaconescu. Când am ajuns la Petersburg, aveam 12 ani şi jumătate. Am întâlnit acolo pe Gelu Barbu, care era deja în ultimul an de studiu, şi care ne-a primit cu multă căldură şi dragoste, ocupându- se chiar de noi. Am făcut 6 ani de studii cu marele profesor Alexander Puşkin cu care au lucrat şi Gelu Barbu, Rudolf Nureev şi Mişa Barâşnikov.

M.-A. C.: Ai fost coleg cu Rudi Nureev, cum era el pe atunci?

S. Ş.: El a venit acolo la vârsta de 17 ani, era cu trei ani mai mare ca mine. Am locuit în aceeaşi cameră la internat, paturile noastre erau unul lângă altul şi bineînţeles neam împrietenit. Avea un corp superb, ca dansator avea o săritură enormă, era foarte sârguincios, serios, noi doi repetam împreună, dansam amândoi pentru a ne antrena.

M.-A. C.: Dragă Sergiu, tu ai venit acasă în 1960, mi-amintesc cu mare emoţie de prima ta apariţie scenică într-o superbă coregra