Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mutu şi Tamaş au încheiat conturile cu naţionala

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 12 august 2011 ·

Jucătorii Adrian Mutu şi Gabriel Tamaş nu au evoluat în meciul cu San Marino, fiind excluşi din lotul pentru această partidă de selecţionerul României, Victor Piţurcă, după ce s-au prezentat cu întârziere la hotelul unde era cazată echipa naţională, existând şi voci care au susţinut că cei doi au consumat băuturi alcoolice. „Am întârziat o oră faţă de cea la care ne spusese nea Piţi să venim şi ştiţi cum e el, foarte strict. Ne cere să respectăm regulile. Ne-a exclus din lot pentru acest meci, îi înţelegem decizia. Nu vom juca deloc, ne pare rău. Suntem afectaţi, dar a fost o întârziere de o oră, nicidecum un scandal“, a declarat Adrian Mutu, citat de prosport.ro.

Cu toate că „Briliantul“ a lăsat să se înţeleagă că există cale de împăcare cu selecţionerul, Victor Piţurcă a fost ferm pe poziţii, excluzându-i definitiv de la echipa naţională. „S-a întâmplat un eveniment mai neplăcut. Cei doi (Mutu şi Tamaş - n.r.) au părăsit cantonamentul luni seară, unde au fost, ce au făcut e mai puţin important, însă decizia este, în momentul de faţă, că nu vor mai fi convocaţi la echipa naţională. Sunt eliminaţi definitiv de la echipa naţională. Regulile sunt stricte la mine, trebuia să ştie şi ei. Îmi pare rău pentru ce s-a întâmplat, am pierdut doi jucători valoroşi, dar viitorul nu se poate decide în aceste condiţii“, a declarat Piţurcă la conferinţa de presă de după amicalul cu San Marino, câştigat de România cu scorul de 1-0. „Credeţi că o echipă stă în unul sau doi jucători? Şi dacă vom pierde, vom pierde pe mâna altor jucători, care sunt profesionişti. Nu s-a respectat programul echipei naţionale, ne-am despărţit şi cu asta, basta! Aici nu e vorba de scuze. Când ajungi la echipa naţională trebuie să fii profesionist sută la sută. Dacă voi mai apela vreodată la ei, voi apela doar atunci când echipa va avea rezultate. Eu nu am nevoie de salvatori. Mutu şi Tamaş sunt exclu

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump suspendă ajutorul militar pentru Ucraina. Președintele american așteaptă scuzele lui Volodimir Zelenski, după cearta din Biroul Oval

Ziare.com acum 2 ore
Statele Unite au decis să suspende ajutorul militar destinat Ucrainei, la doar câteva zile după o discuție tensionată în Biroul Oval între președintele american, Donald Trump, și omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski. Informația a fost confirma

Prognoza meteo pentru luna martie. Cum va fi vremea și unde va ploua cel mai mult

Adevarul acum 49 minute
Luna martie vine cu temperaturi mai calde decât în mod obișnuit, inclusiv la munte. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni indică precipitații apropiate de normal, cu unele variații regionale.

Fostul primar general Gabriela Firea: „Bucureștiul rămâne capitala europeană a riscului seismic”

Adevarul acum 12 minute
La 48 de ani de la devastatorul cutremur din 4 martie 1977, Bucureștiul rămâne cel mai expus oraș din Europa la riscul seismic, atrage atenția fostul primar general Gabriela Firea.

Calendar-ortodox Sărbătoarea religioasă a zilei de marți, 4 martie 2025

Ziua Constanta acum o ora
Sfântul Gherasim de la Iordan a trait in secolul al VII-lea. Dupa ce s-a calugarit, s-a retras in pustiul Tebaidei unde a intemeiat un asezamant monahal, prezent si in zilele noastre. Atat de mult s-a impartasit de viata dumnezeiasca, incat si fiare

Percheziții în București și în 12 județe la o rețea care oferea permise de conducere și cărți de identitate false

Press Alert acum 21 minute
Foto: Arhivă Polițiștii și procurorii DIICOT fac marți 95 de percheziții în mai multe județe din țară la membrii unei rețele care ofereau contra cost permise de conducere și cărți de identitate false. Potrivit DIICOT, perchezițiile au loc în județel

Nicuşor Dan: Intrăm într-o perioadă globală în care o să apară tensiuni şi dacă vrei să ai pace trebuie să descurajezi războiul. Şi descurajezi războiul având o armată pregătită pentru război/ ”Nu se pune problema” ca SUA să-şi retragă trupele din România

News.ro acum 11 ore
Candidatul independent la Preşedinţia României Nicuşor Dan a afirmat, luni seară, că România trebui să îşi consolideze funcţionarea instituţiilor statului, inclusiv armata. ”Dacă vrei pace, trebuie să descurajezi războiul”, a spus Nicuşor Dan. Nicuş

Zelenski: Trebuie să oprim războiul - Ucraina colaborează cu SUA şi Europa pentru a instaura pacea

News.ro acum 2 ore
”Ucraina contează pe sprijinul Statelor Unite în eforturile sale de a instaura pacea”, a transmis pe X preşedintele Volodimir Zelenski, potrivit Ukrinform. ”„Ne continuăm activitatea cu partenerii noştri. Am purtat deja discuţii, iar alţi paşi urmea

OPEC+ va continua cu majorarea planificată a producţiei de petrol în aprilie – surse

News.ro acum o ora
OPEC+ a decis să continue cu majorarea planificată a producţiei de petrol începând din aprilie, au declarat luni trei surse din cadrul grupului producător pentru Reuters. OPEC+, care include membrii OPEC alături de Rusia şi alţi aliaţi, a redus prod

Israelul amenință Hamas: „Porţile iadului se vor deschide”, dacă nu eliberează ostaticii rămaşi în Gaza

Ziare.com acum o ora
Israelul a ameninţat luni, 3 martie, cu represalii violente dacă gruparea militantă Hamas nu returnează ultimii ostatici israelieni încă deţinuţi în Gaza, potrivit France24. Ministrul apărării spune că porţile Gaza vor fi încuiate, iar porţile iadul

Donald Trump se adresează marţi Congresului, pentru prima dată în actualul mandat. De ce este important şi despre ce este aşteptat să vorbească

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Donald Trump va rosti marţi seara un discurs în faţa unei sesiuni comune a Congresului, marcând primul său discurs important în faţa legislatorilor de la revenirea la Casa Albă. Discursul, aşteptat la ora locală 21:00 (miercuri, 4:00, o

Vremea

București
acum

mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/16°
vin.

8°/17°
Iasi
acum

mar.

2°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/19°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

mar.

2°/9°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

-1°
mar.

-1°/10°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

-1°
mar.

-1°/12°
mie.

4°/15°
joi

5°/17°
vin.

7°/17°