Dinu Patriciu şi Adrian Năstase trăiesc, în aceste zile, efemera plăcere de a fi trataţi ca şefi de guvern în studiourile TV. Graţie unor relaţii ancilare din presă, despre cei doi se vorbeşte, iată, foarte frumos. Stelian Tănase l-a făcut pe Patriciu premier pentru o zi pe blogul personal, iar Bogdan Chireac l-a tămâiat pe Năstase timp de o oră, marţi seară, la Realitatea TV. Huliţi până ieri, azi au devenit frecventabili, sunt în cărţi, au revenit şi joacă în liga mare. Aşa simplu să fie, oare?

Sunt suficiente zvonul sau insinuarea că vreunul dintre cei doi ar mai putea ocupa o înaltă funcţie în stat ca percepţia publică asupra lor să se schimbe ca prin farmec? O fi şi asta o tehnică de manipulare. Cam comică, dar cu efecte nebănuite asupra firilor mai slabe de înger. Dacă-ţi trece prin creanga minţii să întrebi pe cineva dacă vrea să ajungă Patriarh, viitorul preafericit ar trebui să fie cel puţin călugăr. Dacă totuşi nimereşti cu întrebarea într-un păcătos oarecare, sugerezi că avem de-a face cu un sfânt pe nedrept ignorat. Frenezia înălţării lui Năstase sau Patriciu la rangul de premier are la bază ambiţii foarte personale şi planuri exagerat de mari pornite din sentimentul că sus-numiţilor li s-a făcut o nedreptate istorică.

În cazul lui Patriciu, legenda că s-ar fi înţeles cu Băsescu, îmbogăţită cu detaliul că foştii duşmani de moarte ar negocia în secret o funcţie de premier, foloseşte la curăţarea imaginii sale publice şi în războiul său cu actualul lider PNL, Crin Antonescu. O fi un sâmbure de adevăr în istoria asta bizară, or fi negociat lucruri tainice, dar de aici până la Palatul Victoria se cască o prăpastie cât datoria încă nerecuperată de statul român de la Rompetrol (Kazmunaigaz).

Până mai ieri, Corina Drăgotescu se specializase în a-l surprinde plăcut pe Dinu Patriciu cu inexplicabila întrebare: aţi accepta funcţia de premier? Nici n